Liviu Dragnea, ţinut cu forţa în Guvern de liderii PSD

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 16-05-2015

Actualizat: 16-05-2015

Cristian Tudor Popescu a avut dreptate. După condamnarea pentru fraudarea referendumului din 2012, Liviu Dragnea este scos erou al luptei anti-Băsescu în PSD. Social-democraţii vor chiar să-l ţină cu orice preţ pe Dragnea în Guvern şi în fruntea partidului, în ciuda faptului că acesta şi-a anunţat demisia.

Vezi şi: Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

"Îmi exprim solidaritatea față de președintele executiv al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Consider că trebuie să rămână în continuare în fruntea formațiunii noastre politice dar și la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Nu comentez decizia instanței, însă acțiunea domnului Dragnea, de coordonare a Referendumului din 2012, nu a reprezentat altceva decât un gest mobilizator, dreptul la vot fiind prevăzut de Constituția României", spune Ion Călinoiu, preşedinte executiv al PSD Gorj şi preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj.

Vezi şi: Ce i se pregăteşte lui Liviu Dragnea în PSD

Potrivit liderului social-democrat, faptul că Dragnea și-a anunțat demisia din funcțiile pe care le deține, atât politice cât și guvernamentale, dovedește că este "o persoană demnă, cu înaltă probitate morală".

"Am convingerea că prin activitatea de până acum, Liviu Dragnea a confirmat valoarea incontestabilă pe care o are, atât pe plan politic cât și administrativ. Încă o dată, îmi exprim solidaritatea față de Liviu Dragnea și, cu siguranță, Partidul Social Democrat rămâne o formațiune politică de mare forță, unită, care își va continua proiectele asumate în fața electoratului în anul 2012, împreună cu Liviu Dragnea", mai spune Călinoiu, care îl aşteaptă pe Dragnea la Târgu Jiu, pentru a da startul lucrărilor de modernizare a stadionului municipal.

Vezi şi: CTP, reacţie la condamnarea lui Dragnea: PSD îl va scoate erou al luptei anti-Băsescu

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri