Loïs Boisson a învins-o pe Mirra Andreeva și este în semifinale la Roland Garros

Autor: Anca Flondor

Publicat: 04-06-2025 17:55

Actualizat: 04-06-2025 20:55

Article thumbnail

Sursă foto: @FFTennis

Prezentă pe tabloul principal la Roland Garros în urma unei invitații, jucătoarea de tenis franceză Loïs Boisson (locul 361 mondial) s-a calificat în semifinalele turneului de Grand Slam de la Paris, după ce a învins-o miercuri pe rusoaica Mirra Andreeva, locul 6 mondial.

Jucătoarea de 22 de ani s-a impus în două seturi, cu scorul de 7-6 (6), 6-3, după două ore și 10 minute.

Boisson, care nu mai întâlnise o adversară din Top 50 până la acest turneu, a intrat pe tabloul principal cu un wild card, la un an după ce a fost nevoită să-și amâne debutul din cauza unei accidentări grave la genunchi (ruptură de ligament încrucișat anterior).

La Roland-Garros, parcursul ei a fost impresionant, anterior victoriei de miercuri le-a învins pe Elise Mertens (cap de serie 24), pe Elsa Jacquemot și a revenit spectaculos în optimile de finală pentru a o elimina pe favorita nr. 3, Jessica Pegula.

Andreeva, semifinalistă anul trecut și câștigătoare la începutul lui 2025 a turneelor WTA 1000 din Dubai și Indian Wells, nu pierduse niciun set până la duelul cu Boisson.

În semifinale, Loïs Boisson o va înfrunta pe Coco Gauff (favorita nr. 2), potrivit Mediafax.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri