Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Locatarii unui bloc s-au autoevacuat din cauza unui incendiu izbucnit la mansardă

Digi 24
Incendiu bloc

Locatarii unui bloc de locuinţe din Anina s-au autoevacuat, în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza unui tablou electric care a luat foc la mansarda imobilului, potrivit Agerpres.

"Două echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere din cadrul Secţiei de Pompieri Oraviţa, au acţionat de urgenţă, la un incendiu care a izbucnit la tabloul electric al apartamentului de la mansarda unui bloc de locuinţe din Anina. În sprijinul pompierilor a sosit şi o autospecială de stingere, cu pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Anina. Incendiul a cuprins acoperişul blocului şi exista pericolul de propagare la întregul apartament şi la locuinţele învecinate, locatarii blocului, chiar dacă puţini la număr, autoevacuându-se. Pompierii au reuşit să localizeze şi să stingă incendiul în cel mai scurt timp şi nu s-au înregistrat victime", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin, Adrian Manofu. 

În urma incendiului a ars plafonul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ patru metri pătraţi şi un perete din scândură. Valoarea bunurilor distruse se ridică la aproximativ 3.000 lei, iar a bunurilor salvate la 200.000 lei.

Citește și: Prognoză specială pentru Capitală - temperaturi mai mari decât ar fi normal și vânt slab

În aceeaşi noapte, un alt incendiu se manifesta violent şi a cuprins câteva utilaje şi autovehicule de transport ce aparţin unei societăţi comerciale din Oţelu Roşu. 

"Două echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, au acţionat de urgenţă la stingerea unui incendiu izbucnit la o societate de transport din Oţelul Roşu. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent şi a cuprins câteva utilaje şi autovehicule de transport. Pompierii militari au reuşit să localizeze incendiul în cel mai scurt timp şi să-l lichideze în totalitate", a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin. 

În urma incendiului au ars două autocamioane, dar au fost salvate alte două autocamioane, două remorci şi atelierul mecanic. În sprijinul pompierilor militari a sosit şi o autospecială de stingere cu şapte pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Oţelul Roşu. Cauza probabilă a incendiului este focul intenţionat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.