Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Locuinţa liderului şiit Moqtada Sadr, vizată de o dronă, după noi violenţe la Bagdad

The National
Moqtada Sadr

Un obuz a explodat sâmbătă dimineaţa în apropierea locuinţei liderului şiit irakian Moqtada Sadr, care îi susţine pe manifestanţii antiguvernamentali, victime ale unui masacru în cursul nopţii la Bagdad, informează AFP, potrivit Agerpres.

În cursul manifestaţiilor, 17 demonstranţi au fost ucişi şi alţi 100 răniţi de bărbaţi înarmaţi neindentificaţi care au încercat să-i alunge din parcarea pe care o ocupaseră de câteva săptămâni, potrivit medicilor. 

În timp ce forţele de ordine, desfăşurate în jurul pieţei Tahrir, epicentrul contestaţiei de peste două luni, nu au reacţionat, membri ai mişcării lui Moqtada Sadr au luat poziţie pentru a-i "proteja" pe manifestanţi.

Ceea ce protestatarii vor numi de acum "masacrul de la Senek" - după numele podului din apropierea pieţei Tahrir, unde au avut loc violenţele - a suscitat un şoc naţional. 

În replică, manifestanţii s-au adunat în număr şi mai mare sâmbătă în piaţa Tahrir şi în zone din sudul ţării, cuprins de mişcarea de contestare. 

Atacul din cursul nopţii a marcat o cotitură în prima mişcare de contestare spontană din Irak, deja marcată de 445 de morţi şi 20.000 de răniţi. De două luni, mii de irakieni protestează în piaţa Tahrir împotriva puterii, pe care o acuză de incompetenţă şi de corupţie.

Citește și: Donald Trump atacă Banca Mondială: China este plină de bani. STOP!

Forţele de ordine desfăşurate în jur au tras deja de mai multe ori asupra mulţimii, făcând zeci de morţi. Dar vineri seara, când bărbaţi înarmaţi au debarcat, ele nu au mişcat un deget. 

Salvele de arme s-au succedat şi manifestanţii nu au putut decât să apeleze la reţelele de socializare pentru a difuza imagini ale haosului, transmise uneori în direct. 

Statul asigură că nu poate nici să-i identifice şi nici să-i aresteze pe atacatori într-o ţară în care facţiunile înarmate proiraniene câştigă în influenţă şi sunt integrate de acum şi în forţele de securitate. 

Surse poliţieneşti afirmă totuşi că au cules informaţii despre intenţia acestor facţiuni de a-i ataca pe manifestanţi. 

În faţa acestor atacatori, membri ai Brigăzilor păcii - braţul armat al mişcării lui Moqtada Sadr, care a cerut primul demisia guvernului - s-au desfăşurat în piaţa Tahrir. 

Vineri seara la Bagdad, aceşti bărbaţi purtând caschete bleu au pierdut un om, potrivit unei surse din cadrul Brigăzilor, dar nu au răspuns prin tiruri având ordinul de a-i "proteja pe manifestanţi, dar fără arme". 

La scurt timp după violenţele de la Bagdad, "în jurul orei 03:00 dimineaţa, o dronă a lansat un obuz de mortier asupra casei lui Moqtada Sadr" în oraşul Najaf, considerat sfânt de şiiţi, la sud de Bagdad, a indicat o sursă din cadrul mişcări sadriste. 

"Doar zidul exterior a fost atins", a precizat sursa respectivă, în timp ce Moqtada Sadr nu se afla la Najaf în momentul atacului, conform mai multor surse. Nimeni nu a fost rănit. 

În semn de solidaritate cu victimele de la Tahrir, sute de noi manifestanţi au venit în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în capitala irakiană. De asemenea, protestatari s-au adunat cu miile la Nasiriyah şi Al Diwaniyah, ceea ce a dus la desfăşurarea unor importante forţe de securitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.