A lucra în Antarctica poate suna ca o aventură spectaculoasă, însă drumul până acolo trece printr-un control medical extrem de strict. Cei care vor să trăiască, fie și temporar, în cel mai izolat și necruțător loc de pe planetă, trebuie să îndeplinească cerințe medicale neobișnuite, inclusiv extracția preventivă a măselelor de minte și a apendicelui.
Deși pare o condiție absurdă la prima vedere, motivul este cât se poate de pragmatic. Antarctica rămâne complet izolată luni întregi în timpul iernii, iar evacuările medicale sunt imposibile. Într-un astfel de loc, o banală apendicită sau o infecție dentară ar putea deveni rapid o urgență fatală, în absența oricărui spital sau medic chirurg.
Reguli medicale stricte
Toți cei care aplică pentru o poziție în stațiile de cercetare antarctice trebuie să treacă printr-un control medical amănunțit. În cazul în care au molarii de minte sau apendicele intacte, medicii recomandă îndepărtarea lor înainte de plecare, chiar dacă persoana este perfect sănătoasă.
Această politică, implementată de decenii, are scopul de a preveni urgențele medicale care nu pot fi tratate pe continentul înghețat. În timpul iernii antarctice, temperaturile pot coborî sub -60°C, iar zborurile sunt suspendate luni întregi. În aceste condiții, o operație simplă devine imposibilă.
Primele astfel de măsuri au fost adoptate în anii 1950
Primele astfel de măsuri au fost adoptate în anii 1950, după mai multe incidente grave. Un medic australian a fost printre primii care a suferit o criză de apendicită în timp ce lucra pe o insulă izolată din sudul Oceanului Indian, iar evacuarea sa a fost o adevărată luptă contra cronometru.
Câțiva ani mai târziu, în 1961, un medic rus aflat la stația Novolazarevskaya a devenit celebru în istorie după ce și-a operat singur apendicele, folosind doar o oglindă și anestezie locală. Asistat de doi colegi, acesta a reușit intervenția cu succes și s-a întors la lucru după două săptămâni, scrie realitatea.net.
De atunci, regula a rămas în vigoare pentru toți cei care petrec perioade lungi de timp în Antarctica, fie că sunt cercetători, tehnicieni, meteorologi sau personal de suport.
Condiția fizică impecabilă este obligatorie
Așadar, munca în Antarctica nu înseamnă doar curaj și pregătire științifică, ci și o condiție fizică impecabilă. Într-un loc unde natura este necruțătoare și izolarea totală, chiar și cea mai mică problemă medicală poate deveni o urgență majoră.
Cei care aleg să trăiască și să lucreze acolo trebuie să fie pregătiți nu doar mental, ci și medical, pentru una dintre cele mai dure experiențe de pe Pământ.






























Comentează