Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Locul detenţiei şi motivele exacte ale arestării unui om-forte al partidului islamist Ennahdha rămân necunoscute

webdo.tn
Ennahdha tunisia

Locul detenţiei şi motivele exacte ale arestării vineri a unuia dintre oamenii-forte ai Ennahdha au rămas necunoscute sâmbătă, a denunţat partidul tunisian de inspiraţie islamistă şi o organizaţie publică pentru apărarea drepturilor omului, notează AFP.

Instanţa Naţională pentru Prevenirea Torturii (INPT), o autoritate independentă, a deplâns într-un comunicat că s-a lovit de o tăcere deplină din partea autorităţilor în legătură cu fostul ministru al justiţiei şi vicepreşedinte al Ennahda, Noureddine Bhiri.

Potrivit INPT, incertitudinea domnea şi în ceea ce priveşte locul de detenţie a lui Fathi Baldi, fost cadru al Ministerului de Interne, arestat vineri ca şi el.

Fathi Al-Jarray, preşedinte al INPT al cărui mandat este să asiste persoanele private de libertate şi să le viziteze în detenţie, a anunţat pe Facebook că a contactat de urgenţă Ministerul de Interne şi nu a primit "niciun răspuns".

"Avem doar frânturi de informaţii. Au existat deja înştiinţări oficiale vara trecută de la anumite personalităţi plasate în arest la domiciliu. Dar acum este şi mai grav pentru că nici măcar nu ştim unde sunt deţinuţi", a declarat pentru AFP Lotfi Ezzedine, unul dintre responsabilii INPT.

Potrivit acestui avocat, cele două persoane "nu se află într-un loc oficial de detenţie, nici acasă, nici într-o secţie de poliţie", deplângând că locul rămâne "ţinut secret".

Avocatul a mai denunţat "lipsa unor motive clare" pentru arestările pe care le-a calificat drept "neconstituţionale".

INPT a înfiinţat echipe care să culeagă informaţii şi să intervină în numele celor două persoane arestate.

Noureddine Bhiri şi Fathi Baldi au fost consemnaţi în arest la domiciliu prin ordin al Ministerului de Interne, ca "măsură preventivă" şi în absenţa unor proceduri judiciare, pe motiv că ar reprezenta "un pericol pentru ordinea publică", a reamintit Lotfi Ezzedine.

El a subliniat că nimeni nu a putut să-i viziteze şi că ei nu au putut comunica cu familiile sau cu avocaţii lor.

Potrivit unui lider al partidului Ennahdha, ministrul de interne Taoufik Charfeddine a refuzat sâmbătă să primească reprezentanţi ai comisiei de apărare a lui Noureddine Bhiri, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit deputatului Ennahdha Habib Khedher, soţia lui Noureddine Bhiri, Saida Akremi, şi preşedintele secţiei din Tunis a Ordinului Naţional al Avocaţilor au solicitat o întâlnire "pentru a obţine răspunsuri cu privire la locul unde a fost dus Noureddine Bhiri şi starea lui de sănătate".

Vineri, comisia de apărare a lui Noureddine Bhiri a calificat arestarea acestuia în faţa casei sale de către agenţi în civil ca "o răpire şi un precedent periculos care marchează intrarea ţării în tunelul dictaturii".

Ennahdha se află în centrul unui conflict cu preşedintele tunisian Kais Saied de la lovitura sa din 25 iulie şi decizia sa de a suspenda Parlamentul pe care acest partid îl controla de peste un deceniu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.