Lois Openda și Moise Kean, victime ale insultelor rasiste în social media. Mesajele primite de cei doi fotbaliști

Autor: Anca Flondor

Publicat: 11-02-2025 15:34

Actualizat: 11-02-2025 17:34

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Lois Openda (RB Leipzig) şi Moise Kean (Fiorentina) au denunţat insultele rasiste la care au fost supuşi pe reţelele de socializare. Cei doi atacanţi au postat pe Instagram capturi de ecran ale mesajelor pe care le-au primit după meciurile lor de duminică şi luni.

„Animal negru prost. Te implor, mori”, «o să te omor», «trebuie să mori, gunoiule, în fiecare secundă din viaţa mea o să-ţi urez ghinion», «sclav negru handicapat, nu poţi să dai nici măcar un gol», «maimuţă urâtă şi idioată», au fost mesajele primite de Openda, care a intrat în minutul 73 la meciul câştigat duminică, de Sankt Pauli (2-0).

„Nimeni nu mă va face să renunţ la visele mele sau la obiectivele mele în viaţă. Cu atât mai puţin acei rasişti care se ascund în spatele unui ecran. Şi sunt mândru să fiu NEGRU”, a menţionat internaţionalul belgian, potrivit News.ro.

„Maimuţă jegoasă”, „Nu există italieni negri”, sunt câteva dintre insultele primite de Moise Kean, al doilea cel mai bun marcator din Serie A (15 goluri), după înfrângerea Fiorentinei, scor 2-1, cu Inter Milano.

„Eşti sclavul meu ca de obicei şi ai îndrăznit să-mi distrugi biletul de pariuri, te voi biciui mâine la 6 dimineaţa şi vei fi la cules de bumbac două zile la rând”, a fost un alt mesaj primit.

Clubul său şi-a oferit sprijinul într-un comunicat publicat marţi, subliniind că „autorii unor astfel de acte au fost raportaţi autorităţilor competente”.

 

 

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri