Londra a făcut public proiectul prin care pune capăt legislaţiei europene

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 13-07-2017

Actualizat: 13-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul conservator britanic şi-a făcut public joi proiectul de lege care are ca scop să pună capăt supremaţiei dreptului european asupra legislaţiei britanice, prezentat ca o "etapă majoră în procesul ieşirii din Uniunea Europeană", relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Denumit 'Proiect de lege privind ieşirea din Uniunea Europeană', textul vizează să abroge, din ziua în care va intra în vigoare Brexit-ul, aşa-numitul 'European Communities Act' din 1972, care a încorporat tratatele comunitare în dreptul naţional britanic.

ALERTĂ teroristă în cantonamentul lui Real Madrid din SUA. UCLA a fost evacuată - VIDEO

El ar urma de asemenea să permită transpunerea unei mari părţi din legile europene în dreptul britanic.

Proiectul de lege va stabili prerogativele prin care ministerele, cu aprobarea parlamentului, vor putea corecta legile, pentru a se garanta că vor funcţiona odată transferate.

Aceste prerogative vor exista pe o perioadă de până la doi ani după ieşirea efectivă a Marii Britanii din blocul comunitar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri