Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Londra a îngheţat active ruseşti în valoare de 18,4 miliarde de lire sterline

standard.co.uk
lire sterline

Activele ruseşti îngheţate de Regatul Unit în cadrul sancţiunilor britanice împotriva Moscovei după invadarea Ucrainei se ridică la 18,4 miliarde de lire sterline, potrivit cifrelor făcute publice joi într-un comunicat al Trezoreriei, relatează AFP şi Reuters.

Londra susţine că această sumă ilustrează "rolul cheie jucat în opoziţia faţă de Rusia pentru invadarea ilegală a Ucrainei" şi dezvăluie că suma este cu aproape 6 miliarde de lire mai mare decât cea din toate celelalte programe de sancţiuni britanice la un loc, potrivit Agerpres.

Sancţiunile împotriva Rusiei, în colaborare cu aliaţii Regatului Unit, "vizează 1.200 de persoane şi peste 120 de entităţi, îngheţând activele a 19 bănci ruseşti (...) de la începutul invaziei" Rusiei în Ucraina.

"60% din rezervele monetare străine (ale Moscovei) au fost imobilizate şi exporturile ruseşti s-au prăbuşit, în timp ce importurile de bunuri de importanţă crucială au scăzut cu 68% din partea ţărilor care aplică sancţiunile", a menţionat Trezoreria britanică.

Guvernul britanic a anunţat în primăvară că numai oligarhul Roman Abramovici reprezintă peste 9 miliarde de lire (10,5 miliarde de euro) din suma totală a sancţiunilor.

"Am impus cele mai severe sancţiuni adoptate vreodată împotriva Rusiei şi asta îi paralizează maşina de război. Mesajul nostru este clar: nu îi vom permite lui Putin să aibă câştig de cauză în acest război brutal", a declarat Andrew Griffith, responsabil guvernamental din cadrul Trezoreriei, citat de Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.