Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto de Crăciun, pentru care suplimentează fondul de câştiguri

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 21-12-2025 10:56

Actualizat: 21-12-2025 11:00

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Photographer: Andrey Popov, Panther Media Global / Alamy / Profimedia

Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto de Crăciun, pentru care suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, cu 100.000 de lei, 50.000 de lei şi respectiv 25.000 de lei, informează instituţia, conform Agerpres.

La tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat peste 28.600 de câştiguri în valoare totală de peste 1,81 milioane de lei.

La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report de peste 7,43 milioane de lei (peste 1,46 milioane de euro). La Noroc este în joc un report de peste 4,71 milioane de lei (peste 926.100 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 43,54 milioane de lei (peste 8,55 milioane de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 216.000 de lei (peste 42.400 de euro). La Noroc Plus se înregistrează un report de peste 66.100 de lei (peste 12.900 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, este un report de peste 1,28 milioane de lei (peste 252.700 de euro). La Super Noroc se înregistrează un report cumulat de peste 124.800 de lei (peste 24.100 de euro).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri