Lothar Matthaeus crede că Kimmich îi va bate recordul de selecţii la Mannschaft

Autor: George Traicu

Publicat: 03-06-2025 12:28

Actualizat: 03-06-2025 15:28

Article thumbnail

Sursă foto: Matthias Hangst/Getty Images

Lothar Matthaeus, fostul căpitan al Germaniei, consideră că mijlocaşul Joshua Kimmich (Bayern Munchen) are potenţialul de a-i doborî recordul său de selecţii la naţionala teutonă, scrie DPA, potrivit Agerpres.


Matthaeus a acumulat 150 de selecţii Germania de Vest/Germania, iar Kimmich, în vârstă de 30 de ani, va bifa a 100-a sa selecţie în meciul de miercuri cu Portugalia, de la Munchen, din semifinalele Ligii Naţiunilor.

''Am spus cu ani în urmă, dacă cineva mă poate ajunge din urmă, acela este Joshua. Şi îmi menţn această idee. Este încă tânăr, rareori accidentat şi foarte ambiţios. Dacă va continua aşa, poate ajunge la 170 de selecţii la nivel naţional'', a declarat Matthaeus pentru ziarul Bild marţi.

Campionul mondial din 1990 a scris, de asemenea, într-o rubrică pentru Sky: ''Aş fi fericit pentru el dacă în cele din urmă îmi va doborî recordul de 150 de apariţii.''

Kimmich a jucat în principal pe postul de fundaş dreapta la naţionala Germaniei condusă de antrenorul Julian
Nagelsmann, în ciuda faptului că la Bayern Munchen joacă la mijlocul terenului.

Matthaeus speră că Nagelsmann îl va folosi la mijloc şi la Mannschaft: ''Kimmich este de talie mondială ca fundaş dreapta şi la mijlocul terenului. Cred că este cel mai eficient la mijloc, unde dictează ritmul jocului. Ca fundaş dreapta, nu este la fel de implicat în construirea jocului. Dar Julian Nagelsmann nu are un alt jucător care să îndeplinească cerinţele ca fundaş dreapta. Nu văd aici o altă soluţie convingătoare''.

Kimmich nu face parte încă din Top 10 al internaţionalilor germani cu cele mai multe selecţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri