DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lotul Chiliman, la DNA. O nouă măsură luată de procurori (surse)

chiliman

Inculpaţii din lotul Chiliman au ajuns luni dimineaţă la DNA Ploieşti. Potrivit unor surse judiciare, primarul sectorului 1 şi restul persoanelor cercetate în dosar primesc o nouă veste proastă de la anchetatori.

Procurorii DNA au decis prelungirea controlului judiciar pentru încă 60 de zile. Astfel, inculpaţii nu vor putea comunica între ei, iar Andrei Chiliman va avea în continuare interdicţie de a-şi exercita funcţia. Decizia procurorului de caz poate fi contestată la procurorul ierarhic superior, iar apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

***

În luna iunie, Andrei Chiliman a fost plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată. 

În acelaşi dosar, instrumentat de DNA Ploieşti, au fost puşi sub acuzare Vlad Moisescu (fost trezorier al PNL), Ioana Costescu (consilier personal al primarului) şi Ion Brad (consilier local). 

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la iniţiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracţional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu şi Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10% şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme. 

Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita şi încasa comisioanele şi dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu şi Ion Brad derulau activităţi de determinare a plăţii comisioanelor şi de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăţilor agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor şi, ulterior, pe parcursul derulării acestora. 

Banii primiţi de la reprezentanţii societăţilor comerciale au fost împărţiţi în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL - filiala Sector 1. 

DNA arată că diferenţa de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite. 

Gruparea ar fi obţinut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos şi Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plăţile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 - 2014, în baza contractelor încheiate cu instituţia publică. De asemenea, grupul a obţinut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei. 

Acest dosar a fost constituit în urma investigaţiilor derulate de DNA Ploieşti într-un alt dosar, în care sunt cercetaţi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma, preşedintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, şi directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.