DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

LOVITURĂ dată de Elena Udrea: și-a luat un avocat care dă fiori reci procurorilor DNA

În urmă cu câteva zile, Elena Udrea se plângea că nu-și găsește avocat pentru că nimeni nu are curaj să se bage în acest caz. Între timp, Udrea nu numai că și-a găsit un avocat, dar acesta este și o sperietoare pentru procurorii DNA.

Avocatul angajat de Elena Udrea este Alexandru Chiciu. Acesta a devenit cunoscut în perioada cât a fost procuror și nu orice procuror.

El a condus Secția II din Parchetul Național Anticorupție, dar între timp, fostul PNA și-a schimbat numele în DNA. Ei bine, Elena Udrea este anchetată de Secția II din DNA, adică exact departamentul peste care Chiciu a fost șef.

Într-un caz celebru în lumea justiției, Chiciu a reușit să rupă DNA în doi timpi și trei mișcări. Chiciu l-a reprezentat pe fostul judecător CSM, Toni Neacșu, un caz cu greutate la vremea lui. Deși în presă s-a făcut multă vâlvă, odată ajuns în instanță, Chiciu a desființat DNA-ul cu legea în mână: faptele de care era acuzat Neacșu nu erau prevăzute explicit în legea penală și, totodată, faptele nu erau comise de inculpat. Drept urmare, Neacșu a scăpat cu achitare.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.