Premierul libanez Saad Hariri a anunţat miercuri că şi-a amânat demisia la cererea preşedintelui ţării, Michel Aoun, în vederea mai multor consultări, relatează agenţiile dpa, Reuters şi AFP, potrivit agerpres.ro.
''Mi-am prezentat astăzi demisia preşedintelui Aoun. Mi-a cerut să mai aştept, pentru a permite mai multe consultări, şi am fost de acord'', a declarat Hariri într-o scurtă declaraţie după o întâlnire cu preşedintele Aoun.
Saad Hariri (47 de ani) a sosit marţi seara la Beirut, după mai bine de două săptămâni, după ce şi-a anunţat pe neaşteptate demisia, pe 4 noiembrie, în timp ce se afla în Arabia Saudită.
Hariri s-a întors la Beirut, via Cipru, din Egipt, după ce s-a aflat timp de trei zile la Paris, unde a avut o serie de reuniuni pe tema crizei politice din Liban. Franţa a insistat ca Hariri să se întoarcă în Liban pentru a clarifica dacă îşi menţine sau nu demisia.
Lovitură de teatru: Premierul libanez Saad Hariri și-a amânat demisia, la cererea președintelui țării
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

878
FOTO Trump declanșează controverse după ce a publicat o imagine AI în care apare ca vindecător, asemenea Isus Hristos
878

2.943
Mesaj bizar după alegerile din Ungaria: Robert Fico îi mulțumește lui Orbán și întinde mâna noului premier
2.943

2.601
Trump anunță rezultatele negocierilor cu Iranul: Am obținut aproape tot ce ne-am dorit în discuții, cu excepția armelor nucleare
2.601

3.926
Ceva bizar se petrece în Norvegia: de ce sunt străzile goale în ziua de Paște
3.926

15.519
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
15.519

5.605
Rusia în stare de șoc după căderea lui Orbán: cum comentează presa rusă victoria lui Péter Magyar
5.605

7.141
Este căderea lui Orban începutul sfârșitului pentru trupismul global? Verdictul necruțător al gazetarul Cristian Tudor Popescu
7.141

124
Zboruri reluate și inspecții simplificate: China încearcă să recâștige influența economică în Taiwan
124

3.956
VIDEO 'S-a terminat!': strigătul de eliberare al maghiarilor, după un vot istoric cu o prezență record de 80%
3.956

1.823
Ofensivă chineză în Europa: un gigant auto pregătește mutări surpriză și negociază parteneriate strategice
1.823

1.399
Schimbare la vârful spionajului israelian: Benjamin Netanyahu a anunțat cine este noulșef al Mossad
1.399

287
Războiul din Iran lovește direct în buzunarele americanilor: Trump avertizează că prețul benzinei va rămâne ridicat până la alegerile din noiembrie
287

3.225
Elon Musk oferă 260 de euro pe zi pentru muncă de acasă: Caută oameni din Europa
3.225
















Comentează