Un caz inedit de corupție cu iz marinăresc a fost tranșat, astăzi, de Tribunalul Constanța: un angajat al Autorității Navale Române (ANR) și un marinar au fost condamnați pentru luare, respectiv dare de mită, într-un dosar cu miză aparent modestă – 40 de litri de motorină. Fapta a avut loc în 2020, iar instanța a decis suspendarea pedepselor, dar și interdicții dure pentru funcționarul public. Decizia nu este definitivă.
Tribunalul Constanța a decis, în data de 22 aprilie 2025, condamnarea a două persoane implicate într-un caz de corupție cu ramificații în interiorul Autorității Navale Române. Pascale Dan, angajat al ANR, a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea de luare de mită, în timp ce marinarul care l-a mituit, Gurălargă Giorgian, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, tot cu suspendare.
Potrivit surselor judiciare, în anul 2020, Pascale Dan ar fi furnizat marinarului informații confidențiale legate de controale planificate de ANR asupra navei pe care acesta activa. În schimbul acestor date, funcționarul ar fi primit 40 de litri de motorină. Aceștia au fost confiscați de instanță prin hotărâre definitivă, potrivit Ziarul Amprenta.
Motorină contra informații
Pe lângă pedeapsa principală, Pascale Dan nu va mai putea ocupa funcții publice sau cu autoritate de stat timp de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii și va presta 120 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sau la Sanatoriul Balnear Techirghiol.
În ceea ce-l privește pe marinar, acesta va trebui să presteze 100 de zile de muncă neremunerată la instituții din subordinea Consiliului Local Brăila și va fi supravegheat de Serviciul de Probațiune pe o perioadă de 3 ani.
Ambele pedepse sunt cu suspendare, ceea ce înseamnă că inculpații rămân în libertate, dar se vor afla sub stricta monitorizare a sistemului de probațiune. Orice abatere poate atrage revocarea suspendării și executarea în regim de detenție.
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Comentează