Lovitură fulger: purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, ucis în atacuri lansate de SUA şi Israel

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-03-2026 10:52

Article thumbnail

Sursă foto: x

Purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei din Iran, Ali Mohammad Naini, a fost ucis în atacuri lansate de SUA şi Israel, a informat vineri televiziunea de stat iraniană, relatează Reuters şi AFP, relatează Agerpres.

Anunțul Teheranului

Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene (IRGC), armata de elită a regimului iranian, a confirmat moartea purtătorului de cuvânt în urma unor lovituri americano-israeliene.

El "a căzut ca un martir în timpul laşului atac terorist criminal comis de tabăra americano-sionistă în zorii" zilei de vineri, au anunţat Gardienii Revoluţiei într-un comunicat, publicat pe site-ul lor Sepah News.

Israelul, nou val de atacuri

Armata israeliană a anunţat vineri dimineaţă devreme un nou val de atacuri împotriva infrastructurii regimului, în "inima" Teheranului, capitala ţării, informează EFE.

Într-un scurt mesaj pe canalul său de Telegram, Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că "au început un val de atacuri împotriva infrastructurii regimului terorist iranian".

Mass-media precum Al Jazeera au relatat despre explozii la Teheran. Aceste relatări nu au putut fi verificate de EFE.

La miezul nopţii, Ierusalimul a fost ţinta a cel puţin patru serii de atacuri lansate din Iran şi care a durat ceva mai mult de o oră.

De la începutul războiului, în 28 februarie, declanşat de ofensiva comună israeliano-americană împotriva Teheranului, focul încrucişat nu a încetat, cu un impact mai extins asupra Iranului decât asupra Israelului.

Cincisprezece persoane au murit pe teritoriul israelian ca urmare a atacurilor iraniene cu rachete, în timp ce patru şi-au pierdut viaţa în Cisiordania.

Cel mai recent număr oficial de morţi din Iran a fost publicat pe 5 martie şi a fost de 1.230 de oameni.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri