Lovitură grea pentru Spania: Carles Puigdemont a fost ELIBERAT în Germania

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 05-04-2018

Actualizat: 05-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un tribunal din Germania a respins acuzaţiile de „rebeliune” ca motiv pentru a-l extrăda pe fostul lider separatist Carles Puigdemont şi a dispus eliberarea lui pe cauţiune, scrie BBC.

Citește și: Florian Coldea vorbește despre TRĂDARE: mesaj codat pentru oamenii din Sistem

Tribunalul nu consideră că Puigdemont poate fi acuzat de rebeliune deoarece în Germania cea mai apropiată infracţiune de acest tip este cea de trădare la nivel înalt, iar cum nu au existat acte de violenţă, acuzaţiile sunt respinse.

Totuşi, tribunalul a precizat că Puigdemont ar putea fi acuzat de corupţie, el fiind suspectat că a folosit fondurile publice pentru a organiza referendumul ilegal din octombrie 2017.

Tribunalul a cerut mai multe informaţii privind aceste acuzaţii şi a stabilit cauţiunea la 75.000 de euro, precizând că procedura de extrădare a fost doar suspendată, nu anulată.

Puigdemont a fost arestat în nordul Germaniei luna trecută, după ce Spania a emis un mandat european de arestare pe numele său.

Spania a pus sub acuzare liderii catalani separatişti care au organizat un referendum ilegal pentru independenţa regiunii în octombrie anul trecut.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri