Lovitura Guvernului pentru TOȚI ȘOFERII din România

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 01-05-2016

Actualizat: 01-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: dailybusiness.ro

Începând de astăzi, salariul minim brut pe economie va urca de la 1.050 de lei la 1.250 de lei. Potrivit legislaţiei din ţara noastră, un punct-amendă pentru încălcarea regulilor de circulaţie reprezintă 10% din valoarea acestuia, astfel că va fi de 125 de lei, faţă de 105 cât este în prezent, potrivit mediafax.ro.

Prin această creştere, cea mai mică amendă va fi de 250 de lei, faţă de 210 cât este acum, iar cea mai ridicată amendă va ajunge la 12.500 de lei. Potrivit Codului Rutier, amenzile pentru abaterile la regulile de circulaţie se calculează de la două puncte de amendă în sus.

DIICOT a dat LOVITURA: sume FABULOASE devalizate de patronul Adevărul

Pentru şoferii care depăşesc cu puţin viteza legală, amenda este echivalentul a trei puncte. Aici, de duminică, sancţiunea va creşte de la 315 lei la 375 de lei. Pentru conducătorii auto care sunt prinşi fără centura de siguranţă, amenda va creşte tot la 375 de lei, faţă de 315. În cazul şoferilor prinşi că au consumat băuturi alcoolice, amenda va putea ajunge chiar şi la 2.500 de lei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri