Lovitură în instanță pentru Trump: Ordinul privind limitarea cetățeniei prin naștere a fost blocat de un judecător federal

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 11-07-2025 01:09

Actualizat: 11-07-2025 04:09

Article thumbnail

Sursă foto: im WATSON / AFP / Profimedia

Un judecător federal din New Hampshire a emis joi o hotărâre care suspendă aplicarea ordinului executiv al fostului președinte Donald Trump privind limitarea cetățeniei prin naștere. Decizia vine după ce Curtea Supremă a restrâns posibilitatea instanțelor de a bloca politici prezidențiale, conform Mediafax.

Judecătorul Joseph Laplante de la Tribunalul Federal din Concord, New Hampshire, a aprobat solicitarea unor organizații pentru drepturile imigranților de a trata cazul ca o acțiune colectivă, ceea ce permite blocarea aplicării ordinului executiv al fostului președinte Donald Trump la nivel național, notează Reuters.

Laplante a afirmat că „nu a fost o decizie dificilă”, întrucât, în absența măsurii, copii născuți în SUA ar putea fi privați de cetățenie. „Acesta este un prejudiciu ireparabil, cetățenia în sine. Este cel mai mare privilegiu care există în lume”, a adăugat judecătorul.

Decizia vine la scurt timp după ce Curtea Supremă a limitat utilizarea ordinelor judecătorești care blochează aplicarea unei politici la nivel național. Cu toate acestea, opinia majoritară a Curții, redactată de judecătoarea Amy Coney Barrett, a menționat că instanțele pot acorda măsuri similare în cadrul proceselor colective.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri