Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură neașteptată pentru China: HP, Dell şi Microsoft Corp îşi mută întreaga producţie

it computer tehnologie

Câteva companii din sectorul tehnologic, inclusiv HP Inc, Dell Technologies şi Microsoft Corp, intenţionează să-şi reducă semnificativ capacităţile de producţie din China, a anunţat publicaţia financiară niponă Nikkei, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmit MarketWatch şi Reuters, potrivit agerpres.ro.

HP şi Dell vor reloca până la 30% din producţia lor de notebook-uri, în timp ce Microsoft, Google, Amazon, Sony şi Nintendo vor să-şi mute în afara statului asiatic operaţiunile din domeniul consolelor de jocuri şi boxelor inteligente (smart speaker), precizează Nikkei.

Reprezentanţii HP, Google, Microsoft şi Amazon nu au dorit să comenteze informaţiile din Nikkei.

Citește și: Surpriză TOTALĂ pe piața pensiilor private - Ce s-a întâmplat în luna mai cu activele fondurilor

Luna trecută, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru o listă de produse chineze în valoare de 200 de miliarde de dolari. De asemenea, Trump a criticat China pentru că îşi devalorizează moneda şi a declarat că trebuie luate măsuri, deoarece astfel se creează condiţii de concurenţă inechitabile.

Administraţia vamală americană a început să perceapă tarife mai mari, de 25%, pentru multe produse chineze care au ajuns la 1 iunie în porturile americane, o decizie care intensifică războiul comercial între primele două economii ale lumii şi a declanşat măsuri retaliatorii din partea Beijingului.

Tarifele majorate afectează o gamă largă de produse de consum şi componente intermediare provenite din China, inclusiv modemuri şi routere de Internet, mobilă, aspiratoare şi corpuri de iluminat.

Citește și: ALERTĂ - CCR a admis conflictul Parlament - ÎCCJ pe completurile specializate

Tot la 1 iunie, China a introdus tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari, ca reacţie la decizia SUA de a majora tarifele vamale pentru produsele chineze. Ministerul chinez de Finanţe a informat că, începând cu data de 1 iunie 2019, vor fi impuse tarife vamale suplimentare variind între 5% şi 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane. Noile măsuri ale Beijingului vizează în special produsele cosmetice, articolele de bucătărie sau sport, dar şi prezervativele sau jucăriile, care vor fi taxate suplimentar cu 25%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.