LOVITURĂ pentru Iohannis! Comisia Juridică a Camerei Deputaților a respins cererea de reexaminare a Legii priving organizarea CSM

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 25-06-2018

Actualizat: 25-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.gazetadesud.ro

Comisia juridica a respins, luni, cererea de reexaminare a legii  317 privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii. 15 juriști au votat pentru respingere, iar 9 pentru admitere.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Parlamentului, vineri, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

”Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenţii legislative substanţiale de natură să afecteze funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi rolul constituţional al acestuia, de garant al independenţei justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei judiciare. Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele şi chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament”, se arată în cererea preşedintelui Klaus Iohannis trimisă Parlamentului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri