Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură pentru Rusia - OMS suspendă procesul de aprobare a vaccinui anti-COVID Sputnik-V

oms

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a suspendat procesul de aprobare pentru vaccinul rusesc anti-COVID-19, Sputnik V. Un oficial regional al OMS a declarat că procesul de fabricaţie al serului nu a îndeplinit standardele necesare, informează Mediafax.

OMS a declarat că a întârziat aprobarea serului până când se poate efectua o nouă inspecţie la una dintre fabricile în care a fost produs Sputnik V. Cercetările publicate în jurnalul medical The Lancet arată că vaccinul are 91,6% eficacitate împotriva coronavirusului, potrivit Euronews.

Pe contul său oficial de Twitter, Sputnik a susţinut, de asemenea, că vaccinul a demonstrat 97,2% eficacitate în timpul campaniei de vaccinare din Belarus. Dar atât OMS, cât şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) au spus că încă aşteaptă date complete de la producătorii vaccinului.

Vorbind într-un briefing de presă pentru Organizaţia Panamericană a Sănătăţii, o sucursală regională a OMS, directorul adjunct Jarbas Barbosa a declarat că cererea Rusiei pentru autorizarea de urgenţă a fost suspendată.

„În timp ce inspectau una dintre locaţiile în care este produs vaccinul, au constatat că această sucursală nu respecta practicile de fabricare", a spus el. „Producătorul [vaccinului - n.r.] trebuie să ţină cont de acest lucru, să facă modificările necesare şi să fie pregătit pentru o nouă inspecţie. OMS aşteaptă ca producătorul să trimită ştiri că fabrica este la standardele impuse", a adăugat el.

OMS îşi exprimase şi anterior îngrijorarea cu privire la posibila contaminare încrucişată şi insuficientă în timpul unei inspecţii la fabrica de producţie Sputnik V din Ufa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.