Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucian Bode a cerut în instanță anularea deciziei prin care i se reanalizează teza de doctorat

Inquam Photos / George Calin
Lucian Bode

Ministrul de Interne Lucian Bode a cerut în instanţă anularea hotărârii prin care Universitatea Babeş Bolyai a decis să-i reanalizeze lucrarea de doctorat, vizată de acuzaţii de plagiat, informează News.ro.

Procesul a fost intentat în 5 ianuarie, la Tribunalul Sălaj, iar primul termen este stabilit în 17 ianuarie, conform PressOne, care a lansat acuzaţiile de plagiat vizâns lucrarea de doctorat a ministrului Lucian Bode, intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul Secolului XXI. România în context european actual”.

Anterior deschiderii procesului, Lucian Bode a notificat Universitatea „Babeş-Bolyai” printr-o plângere prealabilă, în care a cerut să fie oprită analizarea tezei şi emiterea unui nou verdict pe motiv că teza i-a mai fost analizată anterior, relatează jurnalista Emilia Şercan în articolul publicat de PressOne.

Notificarea a fost trimisă UBB în numele lui Lucian Bode de către aceeaşi casă de avocatură care îl apără şi pe prim-ministrul Nicolae Ciucă în procesul vizând propria sa lucrare de doctorat, notează PressOne.

PressOne a dezvăluit pe 24 noiembrie 2022, în exclusivitate, că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode conţine cel puţin 18,5% text plagiat, dar şi 6 ilustraţii complet plagiate, iar alte 30 citate incorect, menîionează sursa citată.

În aceeaşi zi, UBB a anunţat printr-un comunicat de presă că reia analiza, după ce „a luat act de noile informaţii apărute în spaţiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode”, dar şi faptul că Comisia de Etică „s-a autosesizat şi va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informaţii”.

Anterior, la finalul lunii octombrie 2022, Universitatea „Babeş-Bolyai” stabilise printr-o hotărâre – emisă după ce analiza de plagiat a fost una limitată şi nu a vizat întreaga teză – că doar 2,95% din lucrarea lui Lucian Bode este plagiată, conţinut pe care l-a justificat prin „necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare” de către doctorand sau prin „erori de citare”.

„Verdictul UBB: Teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut. Recent, UBB s-a pronunţat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările iniţiale ale tezei”, a scris atunci Bode pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.