Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucian Bode dă INTERZIS profesorilor cu teze plagiate: Nu vor mai putea preda la Academia de Poliţie / VIDEO

facebook.com
Lucian Bode

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că modificările legislative avute în vedere în următoarea perioadă interzic profesorilor de la Academia de Poliţie "A.I. Cuza" să mai predea la această unitate de învăţământ în cazul în care se dovedeşte că au plagiat tezele de doctorat, anunță Agerpres.

"Există mecanisme legale, instituţionale care au această obligaţie şi, de altfel, sunt în evaluarea CDNATCU. Unele, trei la număr, au fost declarate plagiate, altele sunt în evaluare, cu siguranţă, profesorii de la Academia de Poliţie care - Doamne fereşte! - ar avea teza plagiată, demersurile pe care noi le facem, o să vedeţi în lege, vor preciza exact: nu mai pot preda la Academia de Poliţie, dacă au avut o teză care s-a dovedit a fi plagiată", a declarat Lucian Bode, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a fost întrebat de jurnalişti dacă se are în vedere verificarea tuturor lucrărilor de doctorat susţinute la Academia de Poliţie "A.I. Cuza".

În completare, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat referitor la toate tezele de doctorat că există un cadru legal atunci când se ia în considerare reevaluarea acestor lucrări.

"Aş vrea să mai adresez o întrebare, retorică: dacă se doreşte cumva evaluarea tuturor tezelor de doctorat, din 1997, de când s-a înfiinţat Şcoala doctorală de drept, aş vrea să întreb şi eu, aceste evaluări se fac de către nişte specialişti în domeniile respective, presupun că aşa ar trebui să fie, pe acei specialişti cine îi verifică? Şi dacă cineva îi verifică pe acei specialişti, cine îi verifică pe cei care-i verifică pe acei specialişti?", a declarat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a subliniat că în momentul de faţă, conform legii, până în decembrie 2021 este obligatorie "evaluarea tuturor şcolilor doctorale din România".

"Dacă nu se va încheia această evaluare până în decembrie 2021 de către ARACIS, cu componentă internaţională, a fost solicitarea repetată şi aşa se va întâmpla, la 1 ianuarie 2022, Ministerul Educaţiei nu va mai putea finanţa niciun loc în nicio şcoală doctorală din România. Pentru că s-a pronunţat, deja, Curtea Constituţională şi a spus că evaluarea aceasta, care niciodată nu s-a făcut în România, ea a fost instituită în anul 2011, în anul 2016, după 5 ani a expirat, în 2016 nimeni nu a reuşit să facă evaluarea şcolilor doctorale în România, au trecut încă 5 ani peste cei 5 ani, şi după decembrie 2021 nu mai există nicio posibilitate legală de prorogare, de prelungire, de amânare a evaluării şcolilor doctorale. Deci, răspunsul este simplu: toate şcolile doctorale vor fi evaluate în conformitate cu criteriile agreate (...), mai exact, o precizare importantă, este vorba despre evaluarea domeniilor de doctorat", a mai declarat Cîmpeanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.