Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucian Bode, despre 'nașul' care îndemna călătorii să nu poarte mască: 'Individul nu are ce căuta să relaţioneze cu alţi oameni. CFR va lua cele mai dure măsuri

Guvern
lucian bode

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, afirmă că Poliţia Transporturi s-a autosesizat şi l-a invitat, marţi, la sediul instituţiei pe controlorul dintr-un tren CFR care îi îndemna pe călători să nu respecte obligaţia privind purtarea măştii de protecţie. Lucian Bode menţionează că şi CFR a convocat Comisia de disciplină, precizând că speră ca în privinţa şefului de tren să se ia ”cele mai dure măsuri”. ”Am convingerea că în baza regulamentelor după care funcţionează o instituţie precum CFR Călători va lua cele mai dure măsuri pentru că un astfel de individ nu are ce căuta într-un loc de muncă în care să relaţioneze cu alţi oameni”, spune Bode, potrivit news.ro.

”Este vorba despre un şef de tren pe ruta Bucureşti-Constanţa, este regretabil că un astfel de individ poate să transmită în spaţiul public un astfel de mesaj. Prin publicarea acelor imagini el, practic, şi-a bătut joc de munca a zeci de CFR-işti care în această perioadă dificilă au respectat regulile. Este de netolerat o asfel de atitudine. Mâine, de urgenţă, s-a convocat comisia de disciplină unde va fi invitat acest cetăţean şi a convingerea că în baza regulamentelor după care funcţionează o instituţie precum CFR Călători va lua cele mai dure măsuri pentru că un astfel de individ nu are ce căuta într-un loc de muncă în care să relaţioneze cu alţi oameni”, a declarat Lucian Bode, luni seară, într-o emisiune la Realitatea Plus.

Citește și: Ultimă oră! Traian Băsescu face praf, în direct, alianța PNL-USR-PLUS: ‘Alianța marxisto-liberală’

Bode a menţionat că şi Poliţia Transporturi s-a autosesizat în acest sens şi că l-a invitat marţi pe controlorul de tren care a îndemnat la nerespectarea recomandărilor şi a legii.

”Când eşti în serviciul public nu este permis, chiar dacă el, în mintea lui, aşa crede. El este în serviciul public şi nu are voie să transmită astfel de mesaje, în primul rând pentru că încalcă legea”, a adăugat Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor a precizat că toţi controlorii de tren au obligaţia să respecte legile privind distanţarea socială şi un ordin al ministrului Transporturilor care reglementează regulile ce trebuie respectate în tren.

Bode a ţinut să precizeze că este o excepţie comportamentul controlorului care a însemnat oamenii să nu poarte masca de protecţie.

Un conductor de tren care a fost filmat pe ruta Bucureşti-Constanţa în timp ce nu poartă mască este cercetat disciplinar de către conducerea CFR Călători. Conductorul a afirmat că nu este declarată pandemie de către Ministerul Sănătăţii, iar masca o purtăm ”de proşti”. Poliţiştii din Constanţa s-au autosesizat, au indentificat persoana, aceasta fiind invitată la sediul Poliţiei Transporturi Feroviare.

Citește și: Moment penibil pentru Nelu Tătaru la unitatea mobilă de Terapie Intensivă din Galați: ‘Ați văzut și dumneavoastră ce s-a întâmplat’

Potrivit unor imagini difuzate de Digi 24, conductorul dintr-un tren care circula pe ruta Bucureşti-Constanţa a fost filmat fără mască de protecţie, deşi aceasta este obligatorie în mijloacele de transport în comun.

”Cine a declarat pandemia în ţara asta? E declarată cumva pandemia în ţara asta şi eu nu ştiu? În România, Ministerul Sănătăţii nu a declarat pandemie, vă rog frumos să vă interesaţi. Deci nu faceţi nişte afirmaţii care nu le înţelege nimeni. Pandemia în România nu este declarată de către ministrul Sănătăţii. Deci încă nu a declarat dacă este pandemie”, a afirmat controlorul.

Întrebat de către călătorul care-l filma de ce purtăm atunci măştile de protecţie, controlorul a afirmat: ”De proşti, de aia, că nu le purtăm de deştepţi, că dacă le purtam de deştepţi...”.

”În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care este prezentat un dialog referitor la portul măştii de protecţie, într-un tren de călători de pe ruta Bucureşti-Constanţa, vă comunicăm faptul că poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa s-au autosesizat cu privire la nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, persoana în cauză fiind identificată. În cursul zilei de mâine, aceasta a fost invitată să se prezinte la sediul S.R.P.T. Constanţa, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Constanţa.

Citește și: Tudose, atac devastator la adresa PNL și USR-PLUS: ‘Mor oamenii cu zile, dar puritanii politicii românești se bat pe transferuri îmbibate de principii’

”Referitor la materialul de presă potrivit căuria un conductor de tren a avut un comportament nepotrivit în timpul programului de lucru, CFR Călători s-a autosesizat cu privire la cele semnalate şi a demarat o cercetare internă conform reglementărilor legale în vigoare. CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu. Sancţiunile ce se vor aplica vor fi în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a transmis, luni, CFR Călători, printr-un coumunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.