Lucian Mîndruță pare să nu mai creadă în prognozele ANM, care au anunțat, pentru noaptea de marți spre miercuri și miercuri vreme rea în România, cu rafale de vânt puternice și acumulări de apă ce pot atunge și 100 de litri pe metru pătrat.
Jurnalistul susține că a verificat prognozele și din alte surse, iar acestea ar fi mai blânde decât cele emise de meteorologii români.
Ce a scris Lucian Mîndruță pe Facebook
”Îmi pare rău să vă stric panica, dar pe site-urile meteo de afară am găsit pentru maine următoarele prognoze mult mai calme decât ce a dat azi INMH.
Iată prognozele pentru miercuri, București:
Accuweather. Vânt 17km/h, rafale de 57.
Ploaie: 1,1-2,3 cm
Apple Weather. Vânt 10-32 km/h, rafale de 50
Ploaie: 5,6 cm pentru toată ziua. Ploaia e încadrată la ‘moderat’.
Weather punct com. Vânt: 16-32 km/h
Ploaie: 2-5 cm în seara asta, mâine 2-4 cm”, a scris Mîndruță, pe Facebook.
Junalistul a încheiat într-o notă ironică, dar și cu conotații rasiste, postarea despre prognozele meteo făcute în contextul ciclonului Barbara.
”Acum nu știu unde e ciclonul, dar presupunând că trece prin județele Călărași, Constanța, Ialomița, prima ipoteză e că s-a furat”, a spus Mîndruță.
Ce a spus ANM
Avertizarea cod roșu emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) vizează, în intervalul marți, ora 21:00 – miercuri, ora 15:00, Capitala și județele Giurgiu, Ilfov, Călărăși, Ialomița și Constanța.
”În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80…100 și izolat 120…140 l/mp”, au precizat cei de la ANM.
Comentează