DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare, în echipa Consiliului Europei care asigură forrmarea inspectorilor din Albania/ VIDEO

netejoru albania

Șeful Inspecției judiciare din România, Lucian Netejoru, face parte din echipa Rețelei Europene a Inspectorilor Judiciari (RESIJ), care participă în aceste zile la pregătirea inspectorilor din Albania, se arată într-un comunicat al Consiliului Europei.

O delegație a Rețelei Europene a Inspectorilor Judiciari (RESIJ), formată din inspectori din mai multe țări europene, printre care Franța, Italia, România și Portugalia, face o vizită în aceste zile în Albania.

Experții se vor întâlni cu reprezentanții Înaltului Inspectorat al Justiției de la Tirana, dar și cu membri ai Adunării Naționale, ai Procuraturii, ai școlii de magistrați, dar și cu reprezentanți ai instanțelor din Tirana și Vlora.

Delegația RESIJ, din care face parte și șeful Inspecției judiciare din România, Lucian Netejoru, va oferi două zile de formare pentru inspectorii și inspectorii asistenți din Albania pe teme legate de instrumentele standard de inspecție, proceduri, raportare și urmărire a inspecțiilor judiciare prin studii de caz comparative din diferite țări

În Albania, judecătorul Lucian Netejoru a oferit un interviu un post de televiziune național. VIDEO AICI!

Lucian Netejoru a dezvăluit în interviul pentru emisiunea „Zona Zero” de la Top News cum funcționează Inspecția Judiciară în România, în timp ce a dat câteva sfaturi judecătorilor și procurorilor din Albania. Spre deosebire de instituția similară din Albania, care este subordonată Parlamentului, Netejoru a spus că Inspecția Judiciară din România este complet independentă.

„Operăm complet independenți. Avem o poziție cu totul specială. Avem independență la nivel instituțional. Suntem complet liberi să ne alegem zona de control. Avem posibilitatea să reacţionăm în felul nostru, atunci când sunt probleme care trebuie rezolvate. Lucrăm la găsirea adevărului în sistemul judiciar”, a declarat Netejoru.

De asemenea, Netejoru a avut câteva sfaturi pentru judecătorii și procurorii albanezi care doresc ca cetățenii să-și recapete încrederea în justiție.

„Este important ca judecătorii și procurorii, magistrații albanezi să cunoască greșelile făcute de ceilalți. Este important să recunoaștem aceste erori. Numai împărtășind experiențe putem înțelege ce merge bine și ce nu merge bine. Practicați profesia în mod responsabil. Trebuie să ai o bună cunoaștere a domeniului în care îți vei practica meseria. Până la urmă oamenii sunt cu ochii pe noi și este foarte important să avem încrederea publicului. Acesta este unul dintre fundamentele democrației. Îndeplinește sarcina cu înalt profesionalism. Chiar și comportamentul în afara instanțelor și parchetelor trebuie să fie demn”, a subliniat el.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.