Lucian Rusu (PNL): Legea împotriva femicidului oferă, pentru prima dată, instrumente reale de prevenție și protecție

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-02-2026 20:51

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Senatorul Partidul Național Liberal Lucian Rusu a anunțat că a votat și susține „cu toată fermitatea” Legea privind prevenirea și combaterea femicidului, un act normativ care introduce, pentru prima dată în legislația românească, instrumente concrete de prevenție, protecție a victimelor și intervenție timpurie.

„Statisticile sunt alarmante: în România, zeci de femei sunt ucise în fiecare an de parteneri sau foști parteneri, numai în 2025, aproape 60 de femei și-au pierdut viața în astfel de contexte.

Din păcate, și Hârlăul din județul Iași a fost recent scena unei tragedii care ilustrează perfect eșecul actualului sistem: o femeie a fost ucisă de partenerul său, deși existaseră anterior ordine de protecție. Faptul că acestea nu mai erau în vigoare și că mecanismele de monitorizare și sprijin nu au funcționat arată clar că simpla existență a unor măsuri formale nu este suficientă. Când statul ajunge să intervină doar după crimă, este deja prea târziu.

De aceea, Legea femicidului este vitală, nu ca un concept juridic abstract, ci ca un instrument concret de salvare de vieți. Ea prevede:

▪️ definirea clară a femicidului, pentru prima dată în legislația românească;

▪️ colectarea și publicarea anuală de date pentru a înțelege și preveni violența;

▪️ măsuri reale de protecție pentru victime și intervenție timpurie;

▪️ protecție specială pentru copiii rămași fără mamă – orfanii femicidului;

▪️ sancționarea severă a violențelor motivate de gen;

▪️ educație în școli despre relații non-violente, respect și egalitate.

O simplă condamnare după producerea unui femicid nu mai este suficientă. Trebuie să oprim lanțul de abuz încă de la primele semne și să oferim instituțiilor statului pârghiile necesare pentru a interveni rapid și eficient.

Adoptarea completă a acestei legi, inclusiv de Camera Deputaților, este esențială și cred cu tărie că protejarea vieții și demnității femeilor nu este un subiect politic, ci o prioritate națională.

A vota această lege înseamnă a spune clar și răspicat: violența împotriva femeilor nu este tolerată și nu mai poate fi ignorată”, scrie senatorul pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri