Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucrări de reparații la pista numărul 1 a Aeroportului Henri Coandă

aeroportul otopeni

Compania Națională Aeroporturi București a început, luna aceasta, lucrările de reparații la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 a Aeroportului Internațional Henri Coandă București.

Potrivit unui comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO, pentru desfășurarea în condiţii de siguranţă şi securitate a activităţilor aeroportuare, precum şi pentru minimizarea disconfortului pasagerilor, lucrările de reparații se vor defășura în intervalul orar 16.00 – 06.00.

În fiecare noapte se finalizează 1.500 – 1.700 mp, lucrările constând în frezarea mixturilor asfaltice existente, pe o grosime de 10 cm și așternerea a două straturi noi de mixturi asfaltice.

Reparațiile curente au un grad de complexitate ridicat și se desfășoară în ritm susținut până la finalizarea lucrărilor, care vor totaliza 38.000 de mp.

”Finalizarea lucrărilor permite operarea pistei nr. 1 la capacitate maximă, inclusiv în condiții de vizibilitate redusă (ceață, ninsoare abundentă) sau vreme nefavorabilă. Echipa CNAB depune toate eforturile pentru a asigura un nivel înalt de securitate și confort pentru toți pasagerii care tranzitează aeroporturile bucureștene. Dispunem de tehnica și personalul pregătit pentru operațiunile speciale pe aeroport și am luat măsurile necesare pentru pentru operarea în deplină siguranță a tuturor aeronavelor”, a precizat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu.

În trimestrul al doilea al acestui an, pe suprafața de mișcare s-au efectuat lucrări constând în așternere de covor asfaltic pe căi de rulare și platforme, totalizând 22.500 mp. De asemenea, tot în acest an au fost înlocuite dale de beton la căile de rulare și platforme, pe o suprafață totală de peste 5.200 mp.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.