Fostul primar Nicolae Onțanu îl cheamă la bară pe Gabriel Oprea. Terenul primit mită de fostul primar ar fi ajuns la fiica lui Gabriel Oprea, relatează Digi24.
Judecătorii Curții de Apel București au decis ca fostul vicepremier să fie chemat pentru a depune mărturie în dosarul în care ex-primarul sectorului 2 Neculai Onțanu este acuzat că ar fi primit drept mită mai multe terenuri. Unul dintre inculpați a susținut că Oprea ar fi fost beneficiarul final al terenurilor.
Augustin Lazăr, despre ancheta autodenunțului lui Ghiță
Audierea fostului lider UNPR a fost cerută de avocații ex-primarului Neculai Onțanu în contextul în care există indicii că o parte din terenul pe care l-ar fi primit fostul edil ca mită ar fi ajuns la Gabriel Oprea și, mai apoi, la fiica acestuia.
Neculai Onțanu a fost trimis în judecată în luna iunie, în stare de arest preventiv, sub acuzația de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, fostul primar al sectorului 2 ar fi acceptat, în perioada 2006-2007, promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991, asupra mai multor terenuri situate pe raza sectorului 2, ce totalizau 83.500 mp.
Comentează