Lucrurile se precipită în Ungaria: Armata a fost mobilizată, iar Austria a luat o măsură drastică

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-09-2015

Actualizat: 10-09-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cel puţin o mie de poliţişti au fost mobilizaţi la frontiera Ungariei cu Serbia - armata a trimis şi soldaţii pentru exerciţii de asigurare a frontierei. Parlamentul de la Budapesta votează în curând o nouă lege în acest sens. De asemenea, trenurile către Austria au fost blocate temporar.

Potrivit autorităţilor maghiare, anul acesta au fost înregistrate 176 de mii de sosiri ilegale pe teritoriul Ungariei. Peste două mii de oameni aşteaptă în centre de primire. Alte câteva mii de refugiaţi au primit miercuri permisiunea să plece spre Austria.

Mulţi refugiaţi vor să ajungă în Germania, care a anunţat că îi primeşte - dar o altă destinaţie dorită este Suedia. Poliţia daneză nu îi va opri pe migranţi pentru înregistrare, iar unele curse feroviare dintre Danemarca şi Germania au fost reluate.

Potrivit autorităţilor de la Copenhaga, peste trei mii de oameni au sosit în Danemarca din Germania numai în ultimele trei zile.

Compania națională a căilor ferate austriece, O-BB, a anunțat joi că suspendă circulația trenurilor ce fac legătura cu Ungaria, decizie luată din cauza 'congestiei masive' a rețelei sale ca urmare a valului de imigranți ce doresc să ajungă în Germania, transmite AFP.

În plus, societatea O-BB a solicitat persoanelor fizice și companiilor de transport care folosesc autocare să înceteze să transporte refugiați către gări.

'Marele aflux de persoane, combinat cu numărul important al celor care așteaptă deja în gări pentru a-și putea continua călătoria, excede capacitățile feroviare disponibile', a precizat O-BB în comunicatul în care menționează că nu va mai trimite noi garnituri de tren în Ungaria.

Fluxul de imigranți s-a intensificat la frontierele sârbo-ungară și ungaro-austriacă, mai ales că zeci de mii de refugiați care au fost blocați săptămâna trecută în Ungaria și-au reluat călătoria către vestul Europei, cei mai mulți dorind să ajungă în Germania.

Dacă în timpul weekendului rețeaua feroviară era mai puțin solicitată și au fost puse în circulație și trenuri speciale, acum traficul se desfășoară conform programului normal, fapt care conduce la o 'congestionare masivă' a rețelei, explică O-BB.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri