Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban a făcut LISTA: A anunțat ce șefi NU SCHIMBĂ din fruntea companiilor de stat

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Ludovic Orban

Viziunea Guvernului este să asigure un management performant pentru toate companiile statului, a declarat, joi, premierul Ludovic Orban.

"Viziunea noastră este să asigurăm un management performant pentru toate companiile statului. Vom aplica Legea 111... Deocamdată, sigur că suntem într-o situaţie în care trebuie să numim nişte manageri, pentru că înlocuim nişte manageri care au făcut contraperformanţă. Acolo unde companiile merg bine, managementul este păstrat, vezi Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, sunt companii care au profit, care sunt bine conduse. Acolo unde a existat contraperformanţă, evident că am demis managerii şi am pus manageri care să îmbunătăţească substanţial activitatea companiilor. Vom face procedura de selecţie conform Legii 111, astfel încât să asigurăm un management de calitate, pentru că un management de calitate poate să asigure performanţa foarte multor companii de stat care astăzi au pierderi din cauza faptului că au fost conduse de politruci care habar n-au de economie şi care au generat costuri, pierderi pe piaţă sau au avut un management defectuos", a afirmat Ludovic Orban.

Citește și: Preţul unui metal, folosit pentru a reduce emisiile poluante ale vehiculelor, a crescut cu 40% în trei săptămâni

El a răspuns astfel fiind întrebat care este viziunea Guvernului în privinţa companiilor de stat, după ce ministrul Finanţelor a afirmat că toate companiile de stat care primesc subvenţii şi sunt pe pierderi ar trebui să fie desfiinţate sau privatizate, dând exemplu CFR Călători.

Referindu-se la CFR Călători, Orban a precizat că joi "Consiliul de Administraţie a schimbat directorul care a produs pierderile de anul trecut".

Citește și: Companiile au închiriat anul trecut în București aproape 390.000 metri pătrați de spații de birouri, cel mai mare nivel din ultimii 9 ani

"Din câte ştiu, fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, care este un om cu o vastă experienţă în management în domeniul feroviar, a fost desemnat director general al CFR Călători şi am convingerea că va pune compania pe linia corectă, asigurând un management de performanţă", a completat Orban.

Şeful Executivului s-a referit şi la sprijinul acordat TAROM, întrebat despre faptul că Guvernul a aprobat recent "un ajutor de stat" pentru această companie.

Citește și: Energia eoliană asigură peste 27% din producția națională de electricitate

"Nu am acordat. Suntem în procedură de notificare şi de obţinerea acordului din partea Comisiei Europene pentru acordarea unui ajutor de salvare, care să fie însoţit de un ajutor de restructurare, care să oblige la punerea în practică a unui plan de restructurare care să elimine pierderile, să reducă costurile, să permită companiei să-şi valorifice la maximum toate oportunităţile de business pe care le are, astfel încât să aducem compania TAROM pe profit", a mai declarat Orban.

Citește și: Fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, a fost ales directorul general al CFR Călători: Vreau să ajungem rapid la un parc activ de peste 1000 de vagoane .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.