Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban, anunț de ULTIMĂ ORĂ: 'Am primit răspunsul Comisiei de la Veneția pe legile justiției. Arată că Toader a mințit iar'

Inquam Photos / Octav Ganea
ludovic orban

PNL a primit răspunsul Comisiei de la Veneția, privind scrisoarea informală pe legile justiției. Aceasta arată că Tudorel Toader a mințit afirmând că oficialii europeni se vor pronunța asupra celor două ordonanțe, Comisia nefiind sesizată, a anunțat duminică președintele PNL, Ludovic Orban.

„După emiterea OUG 90 și 92, am trimis o scrisoare către Comisia de la Veneția în care am prezentat succinct conținutul celor două ordonanțe și am informat Comisia de la Veneția că ministrul Justiției a mințit opinia publică din România spunând că cele două ordonanțe au fost emise în urma consultărilor cu Comisia de la Veneția și cu acordul acesteia. Am primit un răspuns din partea lui Thomas Markert, secretarul Comsiei de la Veneția, care arată că Tudorel Toader a mai mințit o data opinia publică, spunând că în privința ordonanței 90-92, Comisia de la Veneția se va pronunța, va analiza aceste două ordonanțe. Răspunsul care a fost transmis de Thomas Markert ne spune că Comsia de la Veneția nu poate să examineze cuprinsul celor două ordonanțe pentru că nu au fost traduse înaintea sesiunii plenare și că nu există o cerere formală de emitere a unei opinii asupra ordonanțelor din partea aurtorităților din România. Din nou Tudorel Toader a mințit spunând că se va pronunța Comisia de la Veneția iar Comisia de la Veneția spune în scris negru pe alb că nu a fost sesizată”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Brașov, conform Mediafax.

Răspunsul Comisiei de la Veneția a fost transmis pe 25 octombrie.

Liderul PNL a anunțat că luni, partidul pe care îl conduce, va depune un proiect pentru transpunerea recomandărilor Comisiei de la Veneția pe legile justiției.

„După refuzul majorității guvernamentale de a sesiza Comisia de la Veneția, PNL împreună cu președintele României, am reușit, făcând apel la diplomație europeană, să sesizăm Comisia de la Veneția în ceea ce privește cele trei legi ale justiției, cât și codul penal și codul de procedură penală. Rapoartele, punctele de vedere ale Comisiei de la Veneția au fost devastatoare. În cursul zilei de luni, PNL va înainta un proiect de lege în care vom asigura transpunerea acestor recomadări privind legile justiției, de asemenea codului pneal și codului de procedură penală am solicitat același lucru”, a adăugat Orban.

Liberalii au trimis o scrisoare de informare către Comisia de la Veneţia, în care susţin că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a folosit de calitatea de membru al Comisiei de la Veneţia pentru a justifica adoptarea proiectelor legislative controversate.

„Partidul Naţional Liberal, în calitate de iniţiator la nivelul Adunării Parlamentare al Consiliului Europei al demersurilor care au dus la sesizarea Comisiei de la Veneţia de către Comisia de Monitorizare a APCE asupra modificărilor aduse Legilor Justiţiei din România, ne considerăm îndreptăţit moral să vă aducem la cunoştinţă următoarele aspecte privitoare la evoluţia modificărilor legislative din ţara noastră, operate printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (92/2018), iniţiată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. În primul rând, învederăm faptul că domnul Tudorel Toader, actual ministru al Justiţiei, s-a folosit în repetate rânduri – atât domnia sa, cât şi reprezentanţii majorităţii guvernamentale – de calitatea de membru al Comisiei de la Veneţia pentru a legitima public soluţii legislative cel puţin controversate”, se arată în scrisoarea trimisă către Comisia de la Veneţia.

Printre proiectele legislative enumerate în documentul adresat oficlialilor europeni, se numără Ordonanţa de urgenţă 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

„În cazul OUG 92/2018 ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a justificat adoptarea ordonanţei de urgenţă prin faptul că a avut discuţii prealabile cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia. În acest sens, ministrul Justiţiei a lăsat să se înţeleagă faptul că există o formă convenită a modificărilor pe care urma să le opereze în cazul Legilor Justiţiei prin Ordonanţă de Urgenţă, folosindu-se în acest mod de prestigiul Comisiei de la Veneţia pentru a acredita la nivelul opiniei publice româneşti faptul că modificările aduse nu vor afecta sistemul judiciar, ci vor implementa recomandări ale Comisiei de la Veneţia din raportul preliminar dat publicităţii în 13 iulie 2018”, prevede scirsoarea de informare.

Scrisoarea este semnată de preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi „are un caracter de informare pentru distinşii membri ai Comisiei de la Veneţia înainte de comunicarea raportului final asupra modificărilor aduse Legilor Justiţiei din România”.

Documentul trimis de PNL este adresat preşedintelui Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, Giani Buquicchio, şi secretarului general al Comisiei de la Veneţia, Thomas Market.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.