Liderul deputatilor liberali, Ludovic Orban, i-a acuzat marti pe social-democrati ca au fortat convocarea plenului reunit al Parlamentului fara ca la Birourile permanente reunite sa existe raportul comisiei de resort pentru modificarea statutului deputatilor si senatorilor.
'PSD a fortat convocarea plenului reunit, fara ca la Birourile permanente reunite sa avem raportul Comisiei de statut, cu modificarea necesara. Eu înteleg ca pentru PSD regulamentul conteaza mai putin decât ordinele pe care le da Ponta la Palatul Victoria, dar în ce ne priveste pe noi, eu cred ca este important sa se modifice legea, iar pentru modificarea legii trebuie sa se respecte prevederile regulamentare si sa se asigure cvorumul necesar. Or, asigurarea cvorumului este obligatia majoritatii parlamentare care, dupa ani de zile în care în mod deliberat a refuzat punerea în acord cu Constitutia a legii privind statutul deputatilor si senatorilor, acum încearca în mod pompieristic sa faca o modificare cu scop imagistic', a afirmat Orban înaintea sedintei de plen.
El a adaugat ca nu poate fi convocat plenul pentru dezbaterea proiectului de lege daca nu exista raportul comisiei sesizate în fond, respectiv Comisia de statut.
'La momentul deciziei Birourilor permanente reunite de convocare a plenului, nu exista acest raport. Am si ridicat obiectia. Niciun membru al Birourilor permanente reunite nu a primit raportul respectiv, pentru ca nu era gata, era în curs de finalizare (...) În mod normal, Comisia de statut este sesizata de Birourile permanente reunite, cu cele patru proiecte de lege sesizate de saptamâna trecuta. De ce a cazut de cuviinta presedintele comisiei sa convoace comisia exact astazi la ora 13,00, când Birourile permanente reunite erau stabilite pentru 13,30? Întrebati-l pe presedintele Comisiei de statut ', a sustinut Orban.
În alta ordine de idei, el a precizat ca TAROM ar trebui sa furnizeze o explicatie cu privire la întârzierea de câteva ore a unei curse în care se aflau si parlamentari care urmau sa vina la Parlament, cursa care era prevazuta sa plece la ora 8,40 si a decolat dupa ora 12,00.
'Trebuie TAROM sa furnizeze o explicatie pe aceste cazuri, explicatie care sa stea în picioare, ca totusi nu e vorba numai de parlamentarii care trebuiau sa vina la sedinta, e vorba de toti pasagerii care si-au cumparat tichete si este o chestiune obligatorie sa prezinte explicatii pentru aceasta întârziere', a spus Orban. AGERPRES
Comentează