Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, făcând referire la susţinerea PSD pentru Teodor Meleşcanu la funcţia de preşedinte al Senatului, că ceea ce s-a întâmplat "a creat o bulversare totală a Parlamentului".
"Mărturisesc că ceea ce s-a întâmplat astăzi la Senat a creat o bulversare totală a Parlamentului. La ora actuală ne punem întrebarea cu cine trebuie să stăm de vorbă la ALDE, dacă preşedintele partidului habar n-avea că Meleşcanu, care este vicepreşedinte al partidului, este candidat pe locul lui după ce şi-a dat demisia (...). Se pare că unii, pe măsură ce avansează în vârstă, încep să dea în mintea copiilor", a declarat Ludovic Orban, la postul B1TV.
Referitor la atitudinea unor reprezentanţi ai Pro România sau ALDE care ar susţine, în urma unor negocieri, actualul Guvern, liderul PNL a afirmat că aceştia trebuie să se decidă dacă sunt "cu Guvernul sau cu opoziţia".
Orban a spus că actualul Executiv nu mai are din punctul său de vedere nicio legitimitate şi că "PNL este gata să facă orice pentru a pune punct acestei guvernări".
Preşedintele liberal a mai opinat că social-democraţii nu vor să părăsească guvernarea deoarece "au conştiinţa faptului că dacă pleacă de la guvernare, PSD se va face praf şi pulbere".
PSD îl va susţine pentru funcţia de preşedinte al Senatului pe Teodor Meleşcanu, a anunţat luni premierul Viorica Dăncilă.
"Noi îl susţinem pe domnul Teodor Meleşcanu. (...) Sunt multe opţiuni, s-a votat şi îl susţinem pe domnul Teodor Meleşcanu", a declarat Dăncilă după şedinţa grupului parlamentar al PSD de la Senat. Întrebată dacă a discutat cu Meleşcanu despre acest subiect, premierul a răspuns: "Nu puteam să fac propunerea fără a avea o discuţie".
Dăncilă a mai spus că PSD putea să revendice funcţia de preşedinte al Senatului, dar l-a propus pe Meleşcanu pentru că locul a fost al ALDE iar social-democraţii au vrut să arate că sunt "corecţi până la capăt".
Senatorul Teodor Meleşcanu a declarat, luni, că nu i-a cerut nimeni, niciodată, să îşi dea demisia din ALDE iar faptul că Partidul Social Democrat îl va susţine pe el pentru funcţia de preşedinte al Senatului este o garanţie a faptului că formaţiunea din care face parte nu va fi supusă unor presiuni "de un fel sau altul". El a mai spus că s-a discutat în grupul senatorial ALDE despre susţinerea sa de către PSD, precizând că există reţineri foarte multe din partea colegilor săi, dar că până la urmă decizia va aparţine plenului.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că renunţă la funcţia pe care o deţine pentru că "i se pare corect şi firesc" să o facă în urma retragerii ALDE din alianţa pe care a avut-o cu PSD.
Ludovic Orban: Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Senat a creat o bulversare totală a Parlamentului
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

659
Ion Cristoiu: Declanșarea războiului din Iran e o greșeală de imagine pentru Donald Trump
659

871
Pregătiri intense la Cotroceni pentru vizita lui Nicușor Dan în SUA. Eugen Tomac: 'Invitaţia este lansată de Trump / Există chiar un grup de lucru coordonat de Lazurca'
871

2.747
„Vulnerabilitate de imagine”. Adevărata cronologie a abuzului pe ruta București-Dubai
2.747

697
Judecătoarea Dana Gîrbovan, șefa CA Cluj, acuză: Denigrarea justiției este răspunderea guvernului și un atac la o putere din stat
697

4.542
Acuzații grave în scandalul Ponta – Oana Țoiu. Gheorghe Piperea: 'Cineva de la consulatul român din Dubai mi-a confirmat / Deci, Țoiu minte'
4.542

55
Piedone critică USR și solicită demisia ministrului de Externe Oana Țoiu
55

2.888
De la scandal politic la posibil dosar penal: ce infracțiuni ar putea fi analizate în cazul intervenției Oanei Țoiu
2.888

3.168
Crin Antonescu, atac dur la adresa USR, după scandalul cu Irina Ponta: 'Mă umple de scârbă și de groază'
3.168

1.405
România, pe păcănele! Orașul în care încasările jocurilor de noroc depășesc bugetul primăriei: Administrația vrea să le elimine
1.405

3.075
Daciana Sârbu, cu lacrimi în ochi, după ce fiica sa a fost blocată să plece din zona de război: Suntem niște părinți disperați!
3.075

4.846
CTP a văzut declarațiile lui Nicușor Dan și se arată siderat: Prestația sa îl califică drept prost și fricos! Mediocru!
4.846

2.353
VIDEO Nicușor Dan, despre numirile pentru șefia marilor parchete: Am făcut o analiză foarte amplă. Sunt în complet dezacord cu ce se spune pe rețele
2.353

2.038
VIDEO Nicușor Dan, mesaj clar despre 'umbrela nucleară' a Franței: răspuns ferm despre arme nucleare în România
2.038
















Comentează