Ludovic Orban confirmă: 'Klaus Iohannis nu va mai nominaliza un premier de la PSD, drum spre anticipate'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-01-2018

Actualizat: 11-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Mihai Tudose e în război deschis cu Liviu Dragnea! Ruptura e totală între premier și șeful PSD, despre care Tudose spune că nu e ca Dragnea, care ”am tăiat porci pe acolo și a cărat sticle de vin” la cei din Servicii. Însă, Tudose riscă să aibă soarta lui Sorin Grindeanu, adică să fie demis în urma unei moțiuni de cenzură.

Astfel, PSD și ALDE ar ajunge, din nou, la mâna președintelui Klaus Iohannis, care i-a avertizat să nu comită aceleași greșeli, la învestirea cabinetului Tudose. E temerea cea mai mare a social-democraților și aliaților lor, iar aceasta e confirmată de șeful PNL, Ludovic Orban.

Citește și: Mesaj tranșant al comisarului Traian Berbeceanu: „Lăsați Poliția în pace!”

Orban a afirmat că singurul lucru care îl mai împiedică pe Liviu Dragnea să demareze procedura de demitere a premierului Mihai Tudose este nesiguranţa desemnării unui nou prim-ministru social-democrat. El a arătat că nu se va ajunge la un vot în Parlament pe restructurarea Guvernului, dar a precizat că, în acest scenariu, PNL va vota împotriva PSD, fiind pregătit în orice moment să formeze Executivul.

"Am convingerea că preşedintele Iohannis nu va mai nominaliza un premier de la PSD, ceea ce poate deschide drumul spre anticipate", a mai spus preşedintele PNL.

Citește și: Firea a decis! Ce se va întâmpla cu taximetriștii independenți din Capitală .

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri