Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seara, că impozitarea pensiilor speciale rezolvă o problemă, însă a subliniat că este nevoie de o analiză foarte serioasă a sistemului de pensionare, motivând că există multe alte inechităţi potrivit Agerpres.
"Rezolvă o problemă, dar aici trebuie făcută o analiză foarte serioasă, pentru că există multe alte inechităţi în sistemul de pensionare", a spus Orban la Realitatea Plus, dând exemplul coeficientului de corecţie, despre care a afirmat că generează inechitate în modul de calcul al pensiilor.
El a pledat pentru principiul contributivităţii la baza calculului pensiilor.
"Problema pensiilor trebuie abordată cu raţiune, plecând de la nivel de principii. Noi am susţinut tot timpul că principiul fundamental care (...) trebuie să stea la baza calculului pensiilor este principiul contributivităţii. (...) Din păcate, la noi a existat o întreagă avalanşă de reglementări speciale care au generat sisteme de calcul al pensiilor care au încălcat acest principiu al contributivităţii. Din punctul meu de vedere, singurele pensii care pot să facă un oarecare rabat de la acest principiu al contributivităţii sunt pensiile militarilor, pentru că sunt toată viaţa lor în serviciul naţiunii şi pensia are caracter de pensie de serviciu. (...) Toată şefimea umfla veniturile cu tot felul de sporuri pe ultima sută de metri şi (...) se trezeau cu pensii duble faţă de salariul pe care îl încasau. Trebuie moderaţie, trebuie o analiză foarte serioasă, trebuie privită problema pensiilor din mai multe perspective. Trebuie să vedem ce modele de sisteme de pensii funcţionează şi în mod evident în orice proiecţie pe care o ai legată de pensii trebuie să gândeşti sistemul de pensii pe termen lung, nu pe moment", a spus Orban.
Premierul a subliniat că există două soluţii de creştere a pensiilor: creşterea salariului mediu pe economie şi creşterea numărului de angajaţi.
"Pentru creşterea salariului mediu şi a numărului de angajaţi nu există decât o singură soluţie - dezvoltarea economică, o politică economică bazată pe investiţii, reindustrializare, creşterea competitivităţii, atragerea investiţilor care să genereze locuri de muncă bine plătite, pe investiţii care să genereze valoare adăugată importantă. Numai în felul acesta pot să crească pensiile, pentru că altfel nu ai de unde să le plăteşti, pentru că se plătesc din contribuţiile pe care le plătesc persoanele active", a indicat el.
Ludovic Orban, depre impozitarea pensiilor speciale - Trebuie o analiză a sistemului, sunt multe alte inechităţi
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

2.631
Avertismentul lansat de Adrian Năstase. S-ar putea întâmpla și în România: „E foarte riscant să calci pe un mușuroi, pentru că furnicile pot să migreze”
2.631

3.673
VIDEO Nicușor Dan dă un semnal foarte interesant: „Eu îmi doresc ca această majoritate parlamentară să continue mult timp de acum încolo, dar o să mai vedem”
3.673

4.017
VIDEO Succes diplomatic pentru România la Consiliul European anunțat de Nicușor Dan: „Există un paragraf la propunerea României”
4.017

4.990
VIDEO Senatorul Gheorghe Vela a fost sarea și piperul dezbaterilor pe buget: „La câtă simpatie am în sală, o să fiu președintele Camerei Deputaților sau al Senatului!”
4.990

3.101
VIDEO Războiul PSD vs. PNL - faza pe înjurături înainte de dezbaterile pe buget: 'P...la mea!'
3.101

219
Violeta Alexandru (USR): Toţi pensionarii o duc greu. Guvernul trebuie să încurajeze munca
219

86
Turcan: La bugetul asigurărilor sociale de stat - un aspect pozitiv e sustenabilitatea crescută pentru pilonul 1 de
86

39
Gabriela Porumboiu (POT): România nu îşi mai permite blocaje; are nevoie de decizii mai bune
39

90
Marius Budăi către parlamentari: Vă rog din suflet să nu îi mai faceţi pomanagii pe seniori
90

41
Verginia Vedinaş (SOS România): E timpul să ne întoarcem cu adevărat cu faţa spre popor
41

25
Gabriela Horga: Bugetul propus de Guvern reflectă responsabilitate; PNL nu va permite adoptarea unui buget fantezist
25

15
Adrian Echert (USR): Am vrut un buget pentru oameni, nu pentru privilegiaţi
15

11
Miklos Zoltan (UDMR): Salutăm fixarea ţintei de deficit la 6,2% din PIB, în scădere
11
















Comentează