Fostul consilier prezidenţial Ludovic Orban a declarat că a urmărit documentarul Recorder despre Justiţia din România şi a fost surprins că mai mulţi magistraţi au acceptat să vorbească. Orban a precizat că, în locul preşedintelui Nicuşor Dan, s-ar fi dus în Consiliul Superior al Magistraturii cu câteva mesaje clare, informează News.ro.
”O oarecare surpriză a fost faptul că au fost magistraţi care au acceptat să vorbească. Există riscuri majore. Inspecţia judiciară din cadrul CSM a fost transformată de...(...) gruparea din justiţie care, să zicem că o are ca lider pe Savonea, dar, mă rog, este ca un instrument de intimidare împotriva magistraţilor care vorbim acceptă ceea ce vor să impună cei din grupul dominant”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la emisiunea Insider politic, referindu-se la documentarul Recorder care vorbeşte despre problemele din Justiţie.
Orban a afirmat că nu a cunoscut-o pe Lia Savonea, dar a precizat că este convins că aceasta are influenţă în justiţie.
”Această conferinţă de presă a preşedintei Curţii de Apel care, din câte am înţeles, este interimară (...) se prelungeşte din 6 în 6 luni interimatul, iar interimatul e stabilit de ÎCCJ, adică de doamna Savonea. Deci, interimara i-a cerut, probabil, Savonea, să facă o conferinţă de presă de înfierare cu mânie proletară a magistratului Beşu. Şi ăsta a fost scopul. S-a executat şi a adunat vicepreşedinţii Curţii de Apel şi alţi judecători care probabil sunt apropiaţi de Savonea. Şi a fost ceva ridicol, de perioada stalinistă sau epoca târzie a lui Ceauşescu. Din fericire, conferinţa de presă le-a fost aruncată în aer de un judecător curajos, cu caracter, un profesionist remarcabil, de doamna Moroşanu, care a avut curajul să spună că este solidară cu Beşu şi că ceea ce se relevă în reportaj e adevărat că e o presiune permanentă, tensiune şi chiar o anumită represiune împotriva magistraţilor independenţi”, a mai declarat Orban.
Întrebat dacă ar trebui să intervină clasa politică în acest scandal, Orban a precizat că preşedintele ar fi trebuit să întervină.
”Aici trebuie se intervină preşedintele. Eu, în locul preşedintelui, m-aş fi dus peste CSM cu câteva mesaje clare. (...) N-a fost la nicio şedinţă a CSM. La nicio şedinţă a CSM. I-am spus să meargă, în fine, v-am zis să nu mă puneţi să redau discuţii între patru ori care le-am avut cu preşedintele, pentru că nu redau. Da, în locul preşedintelui, m-aş adus la CSM. În locul preşedintelului îl chemam pe un ministrul Justiţiei. În locul preşedinterului îi chemam pe procurorul general şi cu parchetul de pe lângă ÎCCJ. Pentru că acolo există o secţie specială, e o direcţie sau departament în cadrul parchetului de pe lângă ÎCCJ care anchetează, pentru că, după părerea mea, în reportajul Recorder sunt inclusiv elemente care pot fi considerate de natură penală, mai e chestiune de măsuri disciplinare care să fie dictate de Inspecţia Judiciară din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii”, a mai afirmat fostul consilier prezidenţial.
Recorder a realizat, sub titlul ”Justiţie capturată”, un documentar referitor la starea justiţiei din România, care încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon-cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistraţi şi politicieni, jurnaliştii calificând mărturiile din interiorul sistemului de justiţie ca fiind ”de o gravitate fără precedent”.
În material apar mărturiile judecătorului Laurenţiu Beşu, pe care oficialii Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le-au respins.
Joi, Curtea de Apel Bucureşti a organizat o conferinţă de presă, fiind adunaţi în faţa presei parte dintre judecători.
Înainte de debutul conferinţei, Raluca Moroşanu, judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, a declarat că susţine afirmaţiile judecătorului Laurenţiu Beşu, ea reclamând situaţia ”toxică şi încordată” din instituţie.
”Am venit aici să îl susţin pe colegul Laurenţiu Beşu, tot ce a spus el acolo e adevărat, dacă va fi contrazis este o minciună. Aici, la Curtea de Apel Bucureşti, muncim foarte mult, conducerea nu ne ajută de niciun fel”, a declarat Raluca Moroşanu, judecător la Secţia 1 Penală a Curţii de Apel Bucureşti.
Ea a reclamat situaţia ”toxică şi încordată” din cadrul instanţei.
”Suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu ştiu ce va face cealaltă parte, iată sunt aici unii care vor susţine probabil conducerea”, a adăugat judecătorul.
Declaraţiile judecătoarei au fost făcute pe neaşteptate, în debutul conferinţei de presă organizate de Curtea de Apel Bucureşti. Ulterior, preşedintele CAB, Liana Arsenie, a afirmat că cere verificarea tuturor acuzaţiilor aduse în ultima perioadă.
”Cerem public tuturor organismele să verifice toate acuzaţiile aduse şi să prezinte public rezultatul verificărilor. Nicio altă autoritate nu se poate erija în deţinătorul adevărului absolut”, a afirmat Liana Arsenie.
Ea a adăugat că ”legea nu se schimbă în stradă prin manipulare”.
Joi seară, 178 de magistraţi – procurori şi judecători, unii în activitate, alţii pensionari - au semnat o scrisoare publică, menţionând că susţin afirmaţiile celor doi judecători.
”Subsemnaţii, judecători şi procurori,
Având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noştri Laurenţiu Beşu şi Raluca Moroşanu, dar si mesajele contradictorii publicate de Sectia pentru Judecatori si Sectia pentru Procurori, facem următoarele precizări. Ne exprimăm public solidaritatea cu magistraţii care au avut curajul de a sesiza problemele şi presiunile din sistemul de justiţie”, se arată, în mesajul lansat joi şi semnat iniţial de 178 de judecători şi procurori de la Parchetul General, DIICOT, DNA, mai multe curţi de apel, dar şi de la alte instanţe.
Vineri, numărul acestora depăşea 500, iar lista este deschisă de către Laura Codruţa Kovesi, şefa Parchetului European..
Potrivit magistraţilor, ”adevărul şi integritatea nu trebuie sancţionate, ci protejate”.
”Tăcerea nu este o opţiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol. Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menţionaţi nu sunt izolate. Disfuncţionalităţi profunde şi sistemice persistă, iar asumarea lor este esenţială. Justiţia are nevoie nu doar de curaj, ci şi de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă şi credibilă — în slujba cetăţeanului”, au mai transmis magistraţii.
Aceştia au precizat că lista de susţinători urmează a fi completată în zilele următoare.

































Comentează