Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban intră în CONFLICT cu USR și riscă să nu mai ajungă premier: 'Vom continua programele PNDL'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Ludovic Orban

Partidul Naţional Liberal susţine programele de investiţii la nivel local şi nu numai că va finaliza programul PNDL 2, dar va continua acest tip de programe, a declarat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, adăugând, însă, că banii vor fi alocaţi prin criterii stabilite prin lege şi nu prin "pixul unui ministru". Decizia este surprinzătoare, pentru că USR a spus clar că dorește desființarea PNDL, existând riscul ca parlamentarii Uniunii să refuze să îl sprijine pe Orban în încercarea de a ajunge premier.

"Comunităţile locale, în special acele comunităţi locale care nu au resurse ca să se dezvolte, au nevoie de susţinerea în cadrul unui program de investiţii care să fie finanţat de la bugetul de stat. Acest program de investiţii, de-a lungul timpului, a purtat mai multe forme. A început de la Hotărârea de Guvern 577 din perioada Guvernului Convenţiei, a continuat cu Ordonanţa 7 în perioada guvernului liberal, a continuat cu ceea ce se numeşte PNDL, se numea PNDI în guvernarea anterioară. Întotdeauna a existat şi să ştiţi că în toate ţările există astfel de programe guvernamentale de investiţii care au ca obiectiv să reprezinte un suport pentru dezvoltarea comunităţilor locale mai sărace, unde nu există resursele necesare pentru a putea susţine. (...) Ca atare, spun limpede şi clar: PNL a susţinut, susţine şi va susţine astfel de programe de investiţii. Nu numai că vom finaliza acest PNDL 2, dar cu siguranţă, după finalizarea PNDL 2, vom continua acest tip de programe de investiţii", a afirmat Orban, după şedinţa conducerii PNL, întrebat în legătură cu poziţia partidului faţă de PNDL.

Citește și: Traian Băsescu aruncă bomba în cazul Caracal: Este și un distribuitor de fete în rețelele internaționale

El a precizat însă că nu trebuie să existe suprapuneri în privinţa alocării resurselor financiare, anunţând că vor fi stabilite, prin reglementări legale, criteriile care vor sta la baza deciziilor de alocare a fondurilor.

"Sigur că una dintre misiunile fundamentale pe care le va avea viitorul guvern va fi misiunea de a negocia acordul cu Comisia Europeană privitor la viitorul exerciţiu financiar multianual - bugetul UE pe 2021 - 2027. Lucrurile trebuie gândite foarte temeinic, ce se poate finanţa prin fonduri europene nerambursabile dintre investiţiile locale, trebuie finanţate prin fonduri europene şi doar acele comunităţi locale care nu pot să acceseze fonduri europene sau acele tipuri de investiţii care sunt necesare, dar pentru care nu există resursele necesare din finanţarea nerambursabilă de la UE, vor face obiectul unui program guvernamental de investiţii în comunităţile locale. Nu o să mai existe suprapuneri", a spus Orban.

Citește și: Jandarmeria reacționează! Dezvăluire despre așa-zisa destructurare a trupelor de intervenție

Liderul liberalilor a susţinut că decizia alocării acestor fonduri nu va fi din "pixul unui ministru".

"În ceea ce priveşte un viitor program de investiţii la nivel local susţinut de la nivel guvernamental, vom stabili prin reglementările legale criteriile care vor sta la baza deciziilor de alocare a fondurilor către diferitele comunităţi locale. De asemenea, decizia nu va mai fi numai în pixul unui ministru sau în pixul premierului, ci va fi rodul unei decizii în care vor fi implicate autorităţile locale, prin asociaţiile reprezentative, profesionişti din mediul universitar care pot să contribuie la luarea acelor decizii prin care alocarea resurselor financiare să fie exact acolo unde este nevoie şi pe priorităţile stabilite prin lege", a explicat Ludovic Orban.

Citește și: Informații incredibile! De unde a fost extras ADN-ul Alexandrei Măceșanu .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.