PNL face apel la partide să nu politizeze referendumul pentru familie, a declarat, luni, preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban, menţionând că liberalii vor vota la acest scrutin potrivit conştiinţei, scrie Agerpres.
"Am luat decizia de a face un apel către celelalte forţe politice să nu politizeze acest referendum, să nu caute să câştige un capital electoral ieftin prin politizarea acestui referendum. Deja implicarea parşivă a lui Dragnea şi a lui Tăriceanu în emiterea de mesaje despre acest referendum riscă să-l compromită şi să afecteze comportamentul cetăţenilor la acest referendum. S-a ajuns la referendum, referendumul este reforma desăvârşită a democraţiei, prin care cetăţenii români pot să-şi exprime poziţia faţă de o temă importantă în societate. Apelez la liderii politici să-i lase în pace pe cetăţeni, să nu politizeze acest referendum, să lase toate organizaţiile societăţii civile, să lase biserica, toţi actorii nepolitici să-şi susţină punctele de vedere în acest referendum şi, mai ales, să lase cetăţenii români să voteze în conformitate cu propria conştiinţă", a afirmat Ludovic Orban, după şedinţa Biroului Executiv al partidului.
El a anunţat că PNL îşi va desemna reprezentanţi în secţiile de votare la referendum.
"Am luat decizia de a desemna reprezentanţi la nivelul fiecărei secţii de votare, de a asigura respectarea legii şi a corectitudinii votului în acest referendum", a adăugat Orban.
Orban a mai spus că fiecare membru PNL este liber să voteze conform conştiinţei.
"De asemenea, lăsăm libertatea fiecărui membru şi simpatizant al PNL să se poziţioneze la acest referendum în conformitate cu propria conştiinţă. Fiecare are libertatea de a decide cum votează pentru că, în chestiuni care ţin de convingeri intime, în probleme de conştiinţă, nu cred că are ce să caute decizia politică", a afirmat Orban.
Comentează