Obiectivul Partidului Forţa Dreptei este câştigarea alegerilor, a declarat, luni, preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban, susţinând că acest proiect este realizabil, deoarece nu mai există o altă forţă "autentică" de dreapta.
"Nu am intrat în acest proiect nici eu, nici colegii mei, nici dumneavoastră ca să ne mulţumim cu rezultate modeste sau ca să gâfâim să trecem pragul electoral. Obiectivul nostru este să dezvoltăm o forţă politică de dreapta, puternică, competitivă care să aibă capacitatea să câştige alegerile. O să ziceţi că este un obiectiv ambiţios. Nu este ambiţios, este un obiectiv realizabil. Toate analizele pe care făcut ne arată că, dacă noi facem ceea ce trebuie, putem să devenim extrem de competitivi şi putem să construim o forţă care să aibă capacitatea să coaguleze în timp dreapta românească, pentru că nu mai există nicio forţă autentică de dreapta. (...) PNL a murit. Oricine ar mai vrea să voteze cu PNL, de fapt, votează cu PSD şi oamenii încep să-şi dea seama şi îşi dau seama că este nevoie de o forţă credibilă", a afirmat Orban, în deschiderea primei reuniuni a Consiliului Naţional al partidului, potrivit AGERPRES.
Potrivit acestuia, până la 1 martie 2024, obiectivul este ca în partid să se înscrie 1% din populaţia cu drept de vot.
"Un partid care să fie competitiv are nevoie de membri. Obiectivul pe care îl avem este ca, până cu cel mai târziu trei luni de zile înainte de alegerile europarlamentare, care sunt primele alegeri, să atingem pragul sociologic determinant pentru o formaţiune politică relevantă şi anume 1% din populaţia cu drept de vot. (...) Şi, atenţie, nu orice fel de membru. Trebuie să fie membrii serioşi, activi reali, care să contribuie, care să creadă în ideile noastre şi care să se implice în activitatea partidului", a explicat Ludovic Orban.
Până la 1 iulie, el îşi propune ca partidul să aibă constituite filiale în toate judeţele, în diaspora şi sectoarele din Bucureşti.
"Obiectivul pe care ni l-am propus este ca, până la sfârşitul anului, să avem organizaţii constituite în minimum 50% dintre localităţile României", a adăugat Orban.
Ludovic Orban pune cruce PNL-ului: 'Oricine ar mai vrea să voteze cu PNL, de fapt, votează cu PSD'
Explorează subiectul
Articole Similare

152
Radu Miruță anunță ce a discutat cu Mark Rutte: Lumea se schimbă rapid!
152

377
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
377

1.345
Consilierul lui Nicușor Dan îl face praf pe Călin Georgescu: Vorbește sistematic și dezarticulat. Dan spune ce gândește
1.345

1.868
Consilierul lui Nicușor Dan îl pune la punct pe Bolojan: Obligarea medicilor să rămână în țară e contrară normelor UE
1.868

5.349
Prima reacție din PSD la decizia lui Nicușor Dan pe tema „Consiliului Păcii”: România nu trebuie să aleagă între UE și SUA după invitația lui Trump
5.349

4.118
Este penetrat AUR de servicii? Cum au ajuns aur-iștii vechi străini în propriul partid. Revolta mocnește, sciziunea e la un pas - Surse
4.118

1.863
Miruță, dialog pe hol cu șeful NATO la München: „România trebuie să fie un pilon central la Marea Neagră”
1.863

1.501
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.501

1.431
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.431

6.240
VIDEO Fost viceprimar, ucis în propria casă: cum a fost comisă crima
6.240

4.322
Dezvăluire din culisele politicii: USR a încercat să-l racoleze pe Ilie Bolojan. Întâlnire secretă la hotel
4.322

69
Oana Țoiu anunță cursuri de limba română în Germania și reluarea Comisiei Mixte România-Bavaria
69

14.236
Andrei Caramitru cere reorganizare prin comasarea comunelor: „2 primari din 3 trebuie să plece”
14.236
















Comentează