Ludovic Orban, reacţie după la varianta ca Tăriceanu să fie candidatul PSD-ALDE la prezidenţiale: 'A preferat să fie băiatul de mingi'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-09-2018

Actualizat: 02-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, după finalul BPN, că o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale, a lui Călin Popescu-Tăriceanu din partea PSD-ALDE, că s-a manifestat ca un ”taliban PSD-ist din 2014 când a abandonat valorite liberale şi a preferat să fie băiatul de mingi”, transmite Mediafax.

„Este tot un candidat PSD. Din păcate pentru el, domnul Popescu-T (Călin Popescu Tăriceanu - n.r.) s-a manifestat ca un taliban PSD-ist din 2014 când a abandonat valorite liberale şi a preferat să fie băiatul de mingi al lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea. După părerea mea nu afectează în niciun fel competiţia electorală, PNL a votat susţinerea pentru Klaus Iohannis şi avem convingerea că actualul preşedinte al României va câştiga alegerile prezidenţiale fără niciun fel de problemă”, a declarat Ludovic Orban.

CITEȘTE ȘI: Semnele care îţi arată că ai putea suferi de cancer la ficat. Cum să eviţi factorii de risc

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă că a discutat în ședința cu social democrații despre un candidat comun cu ALDE la prezidențiale, dar nu s-a stabilit să nu fie de la PSD, susținând că personal nu a avut obiectiv să candideze la prezidențiale.

"În opinia mea, să avem un candidat comun la alegerile prezidențiale. Nu am stabilit să nu fie de la PSD, dar să fie comun. De principiu, am discutat cu Tăriceanu. Acum încep discuțiile în partide și să stabilim că da este candidat comun. Să vedem ce facem și la europarlamentare, ar fi dificil să mergem pe liste separate și apoi împreună la prezidențiale. Într-un termen rezonabil să stabilim candidatul", a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat de jurnaliști dacă poate fi candidatul chiar persoana sa, Dragnea a afirmat că nu a fost niciodată obiectivul său și nu crede că se poate întâmpla ceva care să schimbe situația.

CITEȘTE ȘI: ATENŢIE! NU mai combina LAPTELE cu aceste alimente

Liderul PSD a mai spus că singurul obiectiv este ca actualul președinte Klaus Iohannis să nu mai fie șef de stat încă 5 ani.

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a anunțat că președintele PSD Liviu Dranea a anunțat în ședința CEx că nu va candida la prezidențiale și a spus că există posibilitatea candidatului comun, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu, președinte ALDE, dar puțini au aplaudat în ședință.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri