Rectificarea bugetară va fi negativă, iar faptul că MApN nu are bani "arată minciuna în care trăieşte partidul de guvernământ şi pe care o transmite sistematic către populaţie", a afirmat marţi preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a anunţat o posibilă comisie parlamentară de anchetă pe marginea acestui subiect. "Rectificarea va fi negativă, nu a fost publicat raportul şi Guvernul a încălcat legea, ministrul Finanţelor, în mod deliberat şi susţinut de premier şi de preşedintele Dragnea, a încălcat legea şi nu a informat opinia publică privind starea economică şi bugetară la 6 luni special pentru a masca gravele deficienţe care există în materie de execuţie bugetară şi pentru a încerca să coafeze datele în vederea unei eventuale rectificări pozitive. Rectificarea va fi negativă, pentru că toate datele pe primele 6 luni indică acest lucru. De altfel îmi şi pun întrebarea retoric - de ce îmi măresc accizele? De ce măresc contribuţiile şi taxele pe atâtea domenii, de ce au inclus atâtea măsuri de creştere a poverii fiscale către cetăţean dacă ei stau atât de bine din punct de vedere al bugetului? Stau foarte rău, încasările sunt foarte mici la buget, cu 5 miliarde sub aşteptări, un deficit bugetar de 6,2 miliarde, de asemenea toate celelalte semnale din economie indică cu precizie faptul că trebuie revizuiţi indicatorii macroeconomici care au stat la baza alcătuirii bugetului şi, în mod evident, trebuie revizuit şi bugetul, dar nu în plus, ci în minus", a arătat Orban, la Palatul Parlamentului.
El a reamintit că PNL a avertizat, de la adoptarea bugetului, că nu sunt prevăzute fonduri pentru mai multe ministere, "nici măcar banii de salarii". "Ce să mai vorbim despre MApN care trebuie să deruleze cele 8 programe de înzestrare militară. Cum poate să susţină aceste programe atâta timp cât MApN a rămas fără bani de solde, fără bani de plata unor cheltuieli curente? Asta arată minciuna în care trăieşte partidul de guvernământ şi minciuna pe care o transmite sistematic către populaţia românească în speranţa că toţi românii sunt naivi, neinformaţi şi că acceptă orice fel de minciună care este spusă de partidul de guvernământ. E momentul adevărului", a adăugat liderul PNL.
Potrivit acestuia, "Guvernul încalcă grav legea" şi, în conformitate cu prevederile legii responsabilităţii fiscal-bugetare, "Ministerul Finanţelor avea obligaţia de a prezenta până la finele lunii iulie raportul privind situaţia economică şi bugetară". "Ministerul Finanţelor a încălcat această lege şi nici până astăzi nu există acest raport privind situaţia economică şi bugetară a României care ar fi trebuit publicat până la sfârşitul lunii iulie de către Ministerul Finanţelor. De ce nu publică MF acest raport, de ce încalcă flagrant legea şi practic nu informează şi se poate spune că dezinformează cetăţenii României? Dintr-un motiv foarte simplu - acest raport privind situaţia economică şi financiară este un raport obligatoriu care să stea la baza rectificării bugetare. Dacă ar fi fost publicat până la sfârşitul lunii iulie acest raport ar fi trebuit să spună un lucru foarte simplu - şi anume acela că rectificarea va fi negativă. (...) Neprezentarea acestui raport nu face altceva decât să mascheze marile probleme care există în bugetul de stat. Şi cred că amânarea depunerii acestui raport este făcută cu bună ştiinţă pentru a încerca să fie coafate datele din acest raport, pentru a putea permite o rectificare mincinoasă", a susţinut Orban, conform Agerpres.
El a transmis un "mesaj simplu" PSD şi Guvernului: "Nu încercaţi să mistificaţi datele din acest raport, nu vă hazardaţi să faceţi o rectificare bugetară pozitivă atâta timp cât este evident din datele fiscale de pe primele şase luni de zile că încasările sunt în minus, că există un deficit bugetar de 6,2 miliarde, că perspectivele de creştere a încasărilor la bugetul de stat sunt foarte mici. Ca atare, în cazul în care veţi încerca să mistificaţi aceste date şi veţi încerca să daţi o rectificare pozitivă, imediat vom solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă".
* Ministerul Apărării Naţionale a anunţat marţi că a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plăţii sumelor aferente soldelor/ salariilor nete, fără contribuţiile individuale şi impozit, în condiţiile în care până în acest moment nu a fost făcută rectificarea bugetară pe acest an.
Potrivit unui comunicat al MApN, Direcţia financiar-contabilă din Ministerul Apărării Naţionale a dispus către toţi ordonatorii de credite plătitori de drepturi salariale mai multe măsuri, "în scopul abordării prudenţiale a execuţiei bugetare, în condiţiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017" şi având în vedere "necesitatea respectării prevederilor art. 18 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010".
Astfel, s-a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plăţii sumelor aferente soldelor/ salariilor nete, fără contribuţiile individuale şi impozit, şi efectuarea, la aceeaşi dată, a plăţii diurnelor în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe. Totodată, între 21 şi 25 septembrie va fi făcută plata sumelor reprezentând contribuţiile angajatorului şi ale angajatului şi a impozitului pe venit. De asemenea, s-a dispus "efectuarea, în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară, a plăţii sumelor reprezentând celelalte drepturi aferente cheltuielilor de personal (chirii, normă de hrană etc)", se mai arată în comunicat.
Comentează