DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ludovic Orban SARE ÎN APĂRAREA propunerii coaliției pentru funcția de Avocat al Poporului: E normal să se pensioneze la 49 de ani

Inquam Photos/ Octav Ganea
negocieri coalitie orban

Liderul PNL, Ludovic Orban, afirmă că s-a luat decizia de convocare a plenului Parlamentului privind numirea Avocatului Poporului după ce Curtea Constituţională se va pronunţa privind sesizarea făcută de PSD.

Orban a anunţat, joi, că în cadrul şedinţei Birourilor Permanente Reunite s-a discutat şi despre Avocatul Poporului.

Citește și: BREAKING Parlamentul a AMÂNAT numirea în funcție a noului Avocat al Poporului

"Al doilea lucru pe care l-am dezbătut a fost cel legat de numirea Avocatului Poporului. Am luat decizia - deşi iniţial era vorba să facem plenul luni, având în vedere că am văzut că este programată decizia CCR pentru data de 29 -, am decis să nu facem plenul luni şi să convocăm plenul săptămâna viitoare, într-o reuniune a Birourilor Permanente Reunite, la o dată ulterioară pronunţării Curţii Constituţionale pe sesizarea formulată de PSD", a explicat liderul PNL.

Fabian Gyula, candidatul care a primit aviz favorabil de la comisiile juridice ale Parlametului pentru funcţia de Avocat al Poporului, a afirmat miercuri că a ieşit la pensie în 2020, la vârsta de 49 de ani şi are o pensie de magistrat de peste 10.000 de lei.

Chestionat dacă 49 de ani nu e o vârstă prea mică pentru a ieşi la pensie, el a răspuns: "Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da”.

Acesta a precizat că magistraţii au şi o serie de incompatibilităţi şi restricţii şi că pensia sa este de peste 10.000 de lei, apreciind că este o sumă mare raportat la pensia medie.

El a adăugat că jurisprudenţa CCR este "clară în favoarea magistraţilor” în privinţa pensiilor pe care le primesc.

La audierea în comisiile juridice ale Parlamentului, Fabian Gyula a spus că a absolvit studii juridice, vreme de 25 de ani a fost procuror şi de 22 de ani este cadru didactic în învăţământul superior.

Fabian Gyula este lector la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a fost propus pentru această poziţie de către UDMR şi este susţinut şi de PNL.

Renate Weber a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului în 16 iunie, prin votul Parlamentului.

În schimb, Comisia de la Veneţia a cerut explicaţii preşedinţilor Camerelor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în legătură cu revocarea lui Renate Weber din postul de Avocat al Poporului, într-o scrisoare transmisă la o zi de la votul din Parlament pe această temă.

Reprezentanţii PSD au afirmat că, după ce Comisia de la Veneţia a solicitat precizări suplimentare coaliţiei de guvernare, majoritatea parlamentară PNL - USR PLUS - UDMR este obligată să aştepte decizia Curţii Constituţionale înainte de a supune la vot desemnarea unui nou Avocat al Poporului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.