Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban: 'Sunt convins că Ciucă a plagiat, foarte multe forțe sunt angrenate într-un efort de mușamalizare'

gov.ro
orban ciuca

Fostul premier liberal Ludovic Orban acuză o campanie de mușamalizare a scandalului de plagiat în care este implicat actual șef al Guvernului, generalul (r) Nicolae Ciucă.

„În 18 ianuarie, primul ministru Ciucă a fost acuzat că a plagiat în teza de doctorat. S-au făcut câteva știri, după care subiectul a fost îngropat, ca și cum nu s-ar mai fi întâmplat nimic. Ei bine, aflați că s-au întâmplat multe lucruri, SCANDALOASE, care au fost ținute într-un mod cu totul suspect departe de știința marelui public”, a scris Orban, joi, pe pagina sa de Facebook.

„În Parlament, la două proiecte de lege aflate în dezbatere care nu au nicio legătură cu doctoratele, s-a introdus un amendament, același, prin care celor care și-au luat doctoratul înainte de 2011 să nu li se aplice prevederile legale. Ghiciți cine și-a luat doctoratul înainte de 2011. Evident, Ciucă. Parchetul General s-a autosesizat cu privire la acest doctorat și a demarat o anchetă. Veți zice că instituțiile statului își fac datoria. Nici vorbă! Deschiderea dosarului are un unic scop. Să îl spele ca la Nufărul pe bravul nostru premier. Cum? În două feluri. Arătând că Ciucă e nevinovat din punct de vedere penal și furnizând motivație pentru instanță în procesul declanșat de Premier”, a continuat acesta.

„Aici ajungem la o altă manevră urâtă făcută de general. Ciucă, premier, a dat în judecată Ministerul Educației (aflat în subordinea sa, deci, vă dați seama că aflat în imposibilitatea efectivă de a se apăra corect în instanță), mai precis o direcție din minister, pentru a obține suspendarea unor decizii de admitere a unor sesizări făcute de 3 cetățeni pentru ca CNATDCU să analizeze teza de doctorat a lui Ciucă și să stabilească dacă a plagiat sau nu. Și, ce să vedeți, Curtea de Apel s-a executat imediat. A devansat termenul de judecată, tot la cererea premierului a aprobat ceea ce a cerut Ciucă. Care este consecința acestei decizii a instanței? CNATDCU nu mai poate analiza teza de doctorat. Deci, singura entitate care are dreptul legal să se pronunțe asupra existenței plagiatului într-o teză de doctorat este împiedicată să se pronunțe, să ia o decizie legală”, a adăugat fostul premier.

„Ieri am făcut declarații de presă în care am dezvăluit acest șir de mașinațiuni demne de un stat bananier. Cine credeți că a preluat luarea mea de poziție? NIMENI. ABSOLUT NIMENI. Oare nu mai este relevant pentru opinia publică dacă un premier a plagiat (furat ) în teza de doctorat? Îmi aduc aminte că atunci când alt premier a fost acuzat că a plagiat, subiectul a fost subiect de prima pagină multă vreme. Dacă la apariția acuzației aveam vreun dubiu asupra plagiatului, astăzi sunt convins că Ciucă a plagiat. Și, ceea ce este cel mai periculos, este că foarte multe forțe sunt angrenate într-un efort de mușamalizare. Ceea ce este foarte, foarte grav”, a mai scris Orban.

Filmul scandalului de plagiat:

  1. PressOne a publicat, pe 18 ianuarie, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul "Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".
  2. Premierul Nicolae Ciucă a explicat că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002).
  3. Ciucă a solicitat ulterior analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de etică a Universităţii Naţionale de Apărare (UNAp), instituţia organizatoare de studii de doctorat în care s-a susţinut teza.
  4. CNATDCU, instituție subordonat Ministerului Educației, a primit trei sesizări pentru analiza teza de doctorat a premierului.
  5. Parchetul General a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.
  6. Președintele CNATDCU, Mircea Dumitru, a spus pentru edupedu.ro că verificarea tezei de doctorat a premierului a fost sistată după ce Ministerul Educației a primit de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o ordonanță prin care se cerea oprirea întregii analize până când un dosar penal referitor la acuzațiile de plagiat împotriva premierului să fie soluționate la parchet.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.