Lufthansa redirecţionează avioane de pe alte pieţe pentru a face faţă cererii în creştere de călătorii în India

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 18-01-2024

Actualizat: 18-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Lufthansa redirecţionează avioane de pe alte pieţe pentru a face faţă cererii în creştere de călătorii în India

Compania aeriană germană Lufthansa a început să redirecţioneze avioane de pe alte pieţe pentru a face faţă cererii în creştere de călătorii în India, care este acum piaţa cu cel mai puternic ritm de creştere pentru transportatorul aerian german, a declarat joi directorul comercial de la Lufthansa, Heiko Reitz la un eveniment organizat de Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Heiko Reitz, capacitatea de zbor a Lufthansa spre India este în prezent cu 14% mai mare decât era înainte de pandemia de COVID, în timp ce pe alte pieţe nu revenit încă la nivelul pre-pandemie.

"India creşte mai rapid decât restul destinaţiilor noastre. Am început să scoatem capacităţi de pe alte pieţe şi să le introducem pe cursele spre India", a declarat Heiko Reitz.

Grupul german, care pe lângă Lufthansa deţine şi companiile Austrian, Swiss, Eurowings şi Brussels Airlines, operează în prezent 64 de zboruri pe săptămână spre India, în creştere faţă de 56 de zboruri înainte de pandemie.

India este a cincea mare piaţă mondială pentru aviaţie civilă iar traficul intern de pasageri este aşteptat să se dubleze până la 350 de milioane de călători în 2030, de la 152 de milioane în 2023, în timp ce numărul călătorilor internaţionali ar urma să crească până la 160 de milioane.

Companiile aeriene din India au făcut comenzi record de avioane iar flota totală de avioane a ţării este de aşteptat să crească până la mai mult de 2.000 de aparate în 2030, de la aproximativ 700 în prezent. La rândul său, Guvernul de la New Delhi investeşte 12 miliarde de dolari pentru construcţia de noi aeroporturi şi modernizarea celor existente.

Pentru a profita de această creştere, Lufthansa intenţionează să reintroducă în serviciu avioanele de tip Airbus A380 în India, o piaţă unde va concura cu companii precum Air India, al cărui nou proprietar, conglomeratul Tata Group, investeşte miliarde de dolari pentru a cumpăra noi avioane şi a moderniza serviciile.

Întrebat de jurnalişti ce părere are despre concurenţă, Reitza răspuns că având în vedere creşterea înregistrată pe piaţa din India "este loc pentru multe companii aeriene care să crească pe această piaţă şi să găsească destinaţiile lor".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri