Ambasadorul Luganskului în Rusia: Kievul a lansat 18 rachete HIMARS în prima zi a referendumului

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 24-09-2022

Actualizat: 24-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: www.tehnomil.net

Forțele Armate ale Ucrainei au tras 18 rachete din sistemele HIMARS MLRS, de fabricație americană, asupra orașelor autoproclamatei republici populare Lugansk (LNR), în prima zi a referendumului pe tema aderării LNR la Rusia, a anunţat, vineri, ambasadorul republicii în Federația Rusă, Rodion Miroşnik, scrie TASS, potrivit Rador.

"În prima zi a referendumului asupra orașelor din LNR au fost lansate deja 18 rachete HIMARS de către regimul ucrainean '...' Se pare că acesta este un nou mod de a nu recunoaște voința democratică!" - a scris acesta pe canalul Telegram.

Rodion Miroşnik a precizat că Forţele Armate ale Ucrainei au atacat cu rachete din HIMARS orașele Stahanov, Rubejnoe și Svatovo. În urma atacurilor s-au înregistrat distrugeri serioase, dar nu au fost raportate victime, a adăugat ambasadorul.

Anterior, reprezentanța LNR la Centrul Comun pentru Control și Coordonare a problemelor legate de crimele de război din Ucraina a anunţat că, în urma atacului asupra localităţii Stahanov cu folosirea HIMARS, au fost avariate sediul Centrului cultural și de divertisment situat în parcul "Gorniak".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri