Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ale cărui mesaje pe Twitter ţin cu sufletul la gură o lume întreagă, susţine că nu îi place să utilizeze această reţea socială, dar este singura cale de a da replica presei 'foarte necinstite', transmite AFP, potrivit agerpres.
'Nu-mi place să scriu pe Twitter', a declarat el, în emisiunea 'Fox and Friends' de pe canalul Fox News, ce va fi difuzată miercuri şi din care au fost publicate marţi seară fragmente.
'Am alte lucruri de făcut. Am însă parte de o acoperire mediatică foarte necinstită, o presă foarte necinstită. Şi asta este singura cale pe care am găsit-o ca să reacţionez', a susţinut el.
Citeşte şi: PANICĂ în centrul Italiei. Trei cutremure într-o singură oră au zguduit Roma - FOTO
După victoria în alegerile prezidenţiale din noiembrie, Donald Trump a recurs frecvent la Twitter pentru a face anunţuri despre viitoarea administraţie republicană, a comenta politica externă americană, dar şi pentru a lansa atacuri împotriva unor critici.
De altfel, întrebat dacă va continua să utilizeze această reţea când va fi preşedinte, Trump a răspuns afirmativ.
La sfârşitul săptămânii trecute, el l-a atacat printr-o serie de tweet-uri pe John Lewis, membru democrat al Camerei Reprezentanţilor şi un simbol al mişcării pentru drepturi civile. Acesta anunţase că nu va asista la ceremonia de învestitură de vineri, 20 ianuarie, considerând că Trump nu este 'un preşedinte legitim'.
'John Lewis ar face mai bine să se ocupe să-şi ajute circumscripţia, care este într-o situaţie teribilă (...) Vorbe, vorbe, vorbe - nicio acţiune. Niciun rezultat. Trist!', a scris Trump.
În interviul pentru Fox News, Donald Trump şi-a continuat criticile faţă de John Lewis, subliniind că acesta a afirmat că nu a lipsit de la nicio învestire, deşi biroul lui Lewis a recunoscut ulterior că acesta a absentat în 2001, când preşedinte a devenit George W. Bush.
John Lewis figurează pe lista tot mai numeroasă de membri ai Congresului - ajunsă la vreo 50 de persoane - care au anunţat că vor boicota ceremonia de vineri.
Citeşte şi: Donald Trump, cel mai ANTIPATIC preşedinte american - SONDAJ
'În ce-i priveşte pe cei care nu vin, foarte bine, pentru că avem mare nevoie de locuri. Sper că-mi vor da biletele lor', a replicat Trump.
Multe alte personalităţi din showbiz au preferat să stea deoparte, lăsându-l pe Donald Trump în dificultatea de a găsi nume celebre care să anime ceremonia.
'Multe celebrităţi spun că nu vor veni, dar nici n-au fost invitate vreodată', a reacţionat viitorul preşedinte, la Fox News. 'Nu vreau celebrităţi, vreau oameni, (oricum) avem cele mai mari celebrităţi din lume', a mai spus Donald Trump.
Comentează