Lukaşenko graţiază 29 de persoane condamnate pentru "extremism" înainte de alegerile prezidenţiale din Belarus

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 10-12-2024

Actualizat: 10-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a graţiat 29 de persoane încarcerate cu privire la ”extremism”, anunţat administraţia prezidenţială, relatează AFP, potrivit News.ro.

Aceasta este ultima dintr-o serie de eliberări de acest fel înaintea alegerilor prezidenţiale belaruse prevăzute la sfârşitul lui ianuarie.

Aleksandr Lukaşenko, care se află la putere din 1994, graţiază, de mai multe luni, persoane încarcerate din cauză că au protestat faţă de puterea sa.

În noiembrie a eliberat 63 de deţinuţi, în septembrie 67, iar în august 30.

Identitatea celor 29 de persoane pe care le-a graţiat luni nu a fost făcută publică.

Însă, potrivit preşedinţiei,pe listă se află 11 femei şi 18 bărbaţi.

În total, 15 dintre aceste persoane suferă de boli cronice, iar şase sunt în vârstă de până la 25 de ani, potivit aceleiaşi surse.

Belarusul, o ţară cu aproximativ zece milioane de locuitori, are în continuare aproape 1.300 de deţinuţi politici, potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) de apărarea drepturilor omului Viasna, care se află în vizorul autorităţilor.

Aleksandr Lukaşenko, care se află la putere de peste 30 de ani, conduce singur ţara şi zdrobit contestări în mai multe rânduri.

El urmează să candideze la un nou mandat în alegerile prezidenţiale prevăzute la 26 ianuarie.

În ultimii patru ani, mii de persoane au fost arestate, opozanţi, activişti şi jurnalişti au fost condamnaţi la pedepse grele, iar sute de mii de cetăţeni belaruşi au fugit din ţară, mai ales în Polonia vecină.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri