Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lumea fotbalului este în stare de ȘOC după moartea lui Prodan: Mesaj de ADIO de la Atletico Madrid

www.prosport.ro
Daniel Prodan

Dispariția la doar 44 de ani a lui Daniel Prodan a șocat întreaga Românie. Mesaje de regret și de adio au început să curgă după anunțul care i-a lăsat pe toți cu gura căscată. Foști colegi de națională, foști antrenori sau actuali tricolori și-au exprimat regretul pentru dispariția prematură a unuia dintre cei mai apreciați fotbaliști din istoria României. Fosta sa echipă, Atletico Madrid, a ținut, de asemenea, să-și exprime omagiul pentru cel care a îmbrăcat tricoul alb-roșu timp de aproape 2 sezoane.

"Daniel Prodan, fostul jucător al clubului nostru, a murit la vârsta de 44 de ani din cauza unui atac de cord. Fotbalistul a jucat pentru Atletico un sezon şi jumătate. El a sosit în ianuarie 1997 şi a plecat în iunie 1998.

În 2012, căile clubului nostru şi cele ale jucătorului român s-au reintersectat atunci când Atletico a jucat finala Europa League la Bucureşti, capitala ţării natale. Acolo a văzut cum Atletico a câştigat titlul european, el fiind ambasador al finalei.

Preşdintele, managerul general şi conducerea noastră transmit condoleanţe familiei lui. Odihneşte-te în pace, Daniel Prodan", a fost comunicatul postat de Atletico Madrid.

Citește și: DOLIU în România: Fostul fotbalist al Generației de Aur, Daniel Prodan, a murit

”Este o adevărată lovitură! Am aflat de moartea lui în urmă cu două ore... Mi-a fost ca un copil... Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. E tot ce pot să spun, am rămas fără cuvinte...”, a spus fostul șef FRF, Mircea Sandu.

"Chiar acum câteva minut am vorbit cu soţia lui la telefon... Ce pot să zic? Sunt şocat! Mi-a fost coleg de naţională, mi-a fost coleg de birou la FRF, nu a arătat niciodată că ar fi avut probleme de sănătate. Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat. Jucam fotbal împreună, depuneam efort şi niciodată n-a arătat că ar fi avut vreo problemă. Sunt şocat şi aş vrea să nu mai vorbesc în momentul de faţă despre asta", a spus şi Florin Prunea, fostul său coleg de la naţionala României, pentru ProSport.

”Nu îmi găsesc cuvintele. Sunt șocat. Nu pot crede așa ceva. Este o veste tulburătoare”, a spus Gabi Balint la Digi Sport.

Mircea Rednic a rămas fără replică: "Sincer, îmi pare foarte rău... nu-mi vine să cred. M-am văzut acum două luni cu el. Era vesel, era jovial. Sunt fără cuvinte..."

Fostul mare arbitru internaţional Ion Crăciunescu şi-a manifestat regretul la auzul tragicei veşti. ”Am rămas şocat. Am aflat şi eu vestea acum câteva minute. Ultima dată când l-am văzut a fost la înmormântarea tatălui lui Gică Popescu. Este ceva incredibil. Era un om care radia de sănătate, de veselie... Doamne, Dumnezeule... S-a stins la jumătatea vieţii”, a spus Crăciunescu pentru ProSport.

Helmuth Duckadam a ţinut să îşi exprime regretul pentru tragica dispariţie: ”Sunt total şocat, eu l-am cunoscut în ultima perioadă mai bine. Un om şi un băiat extraordinar. Condoleanţe familiei, Dumnezeu să-l ierte, nu-mi găsesc cuvintele”, a spus fostul mare portar pentru ProSport.

Unul dintre cei mai buni prietei ai lui Daniel Prodan, Basarab Panduru, a mers la IML, în momentul în care a aflat de tragedie. "Nu vreau să vorbesc despre asta, acum sunt la el la spital. O să vorbesc poate mâine sau poimâine, dar acum nu pot sa vorbesc despre asta..."

La aflare veştii despre această tragedie, Viorel Moldovan a mers la Didi Prodan acasă, unde se afla familia acestuia. Fostul atacant al naţionalei nu a reuşit să-şi gasească cuvintele: "A fost un şoc pentru toată lumea... Am suferit împreună, am fost prieteni foarte buni, am râs împreună... Chiar nu pot să mai vorbesc acum, nu am cuvinte..."

Mihai Stoichiţă, unul dintre foştii antrenori ai lui Didi Prodan, a fost şi el devastat. Cei doi au lucrat la Steaua în perioada 1994-1996, când Stoichiţă era secundul lui Ţiţi Dumitriu: "Da, ştiu despre ce vreţi să vorbim, am aflat şi eu....Ridicol e că nu mai putem face nimic acum. O sa iau legătura cu Licinia (n. red - soţia lui Didi Prodan), apoi voi vorbi cu Pandi, cu Ţiţi Dumitriu, cu Lăcătuş să vedem ce putem face pentru el...", a declarat Mihai Stoichiţă pentru ProSport.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.